Drogul care face ravagii în SUA! Un copil a murit din cauza unei supradoze! E de 50 de ori mai puternic decât heroina
Un copil a murit și alți trei au fost internați în spital, din cauza unei supradoze de fentanil. Totul s-a întâmplat la o creșă din New York, Statele Unite ale Americii. Specialiștii trag un semnal de alarmă și spun că zeci de mii de americani își pierd viața din cauza acestui drog, iar numărul victimelor crește alarmant.
Tragedie într-o grădiniță
O tragedie a avut loc într-o grădiniţă din Bronx. Un copil de doar doi ani a murit, după ce a inhalat drogul fentanil ascuns sub saltele. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au găsit un kilogram de fentanil, dar şi alte stupefiante. O cantitate de droguri care putea ucide nu mai puţin de 500.000 de oameni, scrie Observatornews.ro.
„Cum poți să ai așa ceva în preajma copiilor?", se întreabă un american. „Este un incident foarte trist. Am aprins o lumânare şi m-am rugat pentru ei. Am plâns, nici măcar n-am putut să dorm", mărturiseşte altcineva.
Proprietara grădiniței trebuie să dea explicații
Două persoane au fost arestate în acest caz. Proprietara grădiniţei şi chiriaşul ei vor fi nevoiţi să dea socoteală în faţa poliţiei. Ambii suspecţi sunt reţinuţi fără drept de predare. Şi nu e un caz izolat. Primarul din New York atrage atenţia că traficul cu fentanil e un fenomen periculos.
„Această substanță este foarte periculoasă. Doar o cantitate mică, acel colț mic de acolo, de mărimea unui bănuț, acel colțișor pe care-l vedeți acolo este suficient pentru a ucide un adult", spune primarul din New York.
Fentanil, drog de mare risc
În urmă cu numai o zi, procurorii DIICOT au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară în municipiul București, într-o cauză având ca obiect săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. Operațiunea, care poartă numele de cod ”Himera”, vizează un angajat al unui operator economic de profil care ar fi comercializat în mod repetat oxicodonă și fentanil.
Fentanilul este un opioid sintetic extrem de puternic, destinat bolnavilor de cancer în stadii terminale și gestionării durerilor în cazul intervențiilor chirurgicale, fiind eliberat doar în baza prescripției medicale. S-a stabilit pe baza studiilor medicale de specialitate că Fentanylul este de 100 de ori mai puternic decât morfina și de 30 până la 50 de ori mai puternic decât heroina.