Fotbalistul străin care s-a îndrăgostit de România: „Este ţara unde mă simt cel mai în siguranţă”
A venit de la 10.500 de km să joace în România și s-a îndrăgostit de țară! Fotbalistul Nicolas Samayoa (29 de ani), fundașul central de la Poli Iași, care s-a născut în Guatemala, a rămas impresionat de siguranța și frumusețea României, susținând că aici se simte mult mai în siguranță decât în alte țări în care a fost.
Nicolas Samayoa, în vârstă de 29 de ani, s-a născut în Guatemala, iar anul trecut, după ce a jucat la Comunicaciones din prima ligă guatemaleză, a ajuns pe meleagurile românești. Fotbalistul a mărturisit că a rămas impresionat de ţara noastră, pe lângă faptul că este frumoasă, se simte mult mai în siguranță aici decât în alte țări europene și în SUA.
„România este o ţară foarte frumoasă”
„Dacă aş compara România cu alte ţări din Europa, cum ar fi Spania şi Franţa, unde am fost, dar şi cu SUA, simt că România este ţara unde mă simt cel mai în siguranţă. Putem să mergem în parc la 12 noaptea şi nu ni se va întâmpla nimic. România este o ţară foarte frumoasă. Şi eu, şi soţia mea am fost foarte surprinşi să vedem că Iaşi este un oraş frumos, foarte sigur”, a spus Nicolas Samayoa, pentru orangesport.ro.
De când a ajuns în Româania, valoarea lui Nicolas Samayoa de piață a crescut semnificativ, de la 150.000 de euro la 550.000 de euro. În urmă cu 2 luni, sportivul şi-a îndeplinit un mare vis: a jucat împotriva lui Lionel Messi, deși Guatemala a pierdut meciul amical împotriva Argentinei, cu scorul de 1-4.
„Sunt foarte mândru că pot să îmi reprezint ţara şi să primesc această oportunitate, de a juca, în opinia mea, împotriva celui mai bun jucător din istoria fotbalului. Părea imposibil când eram copil şi a devenit realitate", a mai adăugat fotbalistul.
Nicolas Samayoa a fost prezent, în Superliga în sezonul trecut, în 30 de meciuri, contribuind la salvarea echipei Poli Iași de la retrogradare în ultima etapă.