Incendiu de proporții în Hong Kong. A ars o clădire uriașă de 42 de etaje VIDEO

3 martie 2023 6:28   Internațional
Ultima actualizare:

O clădire uriașă de 42 de etaje, aflată în construcție și care urma să fie finalizată la începutul acestui an, din orașul Hong Kong a luat foc joi seara, potrivit autorităților din oraș, citate de The Guardian.

Incendiul a izbucnit la ora locală 23.11 (15.11, ora României), în Tsim Sha Tsui, un cartier comerical şi turistic foarte frecventat, de pe malul mării.

Incendiul a fost vizibil din port, iar scântei au zburat pe străzile din apropiere.Flăcările au cuprins prima dată partea de sus a zgârie-norului, iar în nicio oră incendiul s-a extins la etajele inferioare. Sute de oameni s-au adunat în stradă să vadă incendiul dezastruos.

Nicio victimă nu a fost raportată

A fost nevoie de un contingent mare de pompieri pentru a ține sub control incendiul. Zgârie-norul cu 42 de etaje, aflat în construcție, era destinat să găzduiască istoricul Mariners’ Club și un hotel, potrivit site-ului web al dezvoltatorului său, Empire Group.

Proiectul, aprobat acum 4 ani (în 2019) a fost unul de amploare, costurile ridicându-se la 639 de milioane de lire sterline. Acesta urma să fie terminat în prima parte a acestui an.

Nicio victimă nu a fost semnalată în noaptea de joi spre vineri, potrivit Guvernului.

Mai multe