Kalina, „prințesa musculoasă” a Bulgariei! Cea mai recentă apariție publică a șocat o lume întreagă
Prințesa Kalina Sakskoburggotski a Bulgariei (52 de ani) a apărut recent în public, iar fotografiile au făcut înconjurul lumii. Ea a fost văzută în compania soțului său, Kitin Muñoz (65 de ani), și a fiul Simeon Hassan Munoz, la Sofia, acolo unde a avut loc o ceremonie pentru Regele Ferdinand I, ale cărui rămășițe au fost repatriate la șapte decenii de la moartea sa.
A fost un eveniment rar, întrucât ea s-a ferit de lumina reflectoarelor în ultimii ani. Imediat după apariția noilor imagini cu Prințesa Kalina a Bulgariei, un singur detaliu a fost pe buzele tuturor – brațele ei musculoase. După cum se poate observa cu ochiul liber, Kalina s-a dedicat sportului, iar corpul ei a suferit transformări. Chiar și acum câțiva ani, era evident că Prințesa Kalina avea un corp tonifiat, dar la acea vreme mușchii brațelor ei nu erau atât de pronunțați.
Prințesa Kalina a rămas cu nasul desfigurat în urma unei infecții
De asemenea, au existat comentarii și despre aspectul nasului ei. Deși mulți cred că este vorba despre o operație estetică eșuată, nu este deloc adevărat. Kalina, care este singura fiică din cei cinci copii ai Regelui Simeon al II-lea și ai soției sale Margareta, a contractat o infecție - în timp ce se afla într-o expediție cu soțul său, care s-a extins inclusiv la ochi.
Ea a fost supusă unei intervenții chirurgicale pentru a preveni răspândirea infecției și era cât pe ce să-și piardă vederea. Această operație i-a modificat complet aspectul nasului.
Prințesa Kalina s-a născut la Madrid, în 1972. În octombrie 2002, ea s-a căsătorit cu Muñoz, un faimos navigator și explorator spaniol. Au împreună un fiu, care a venit pe lume în 2007, și pe care Kalina l-a botezat după tatăl ei.
Ea este pasionată de călărie și adoră deșertul – de aceea a trăit mai mulți ani la Rabat, în Maroc. Tatăl ei, Regele Simeon al II-lea, a fost rege al Bulgariei între anii 1943-1946 și premier al țării, în perioada 2001-2005.
Anul trecut, Prințesa Kalina a fost prinsă băută la volan
În vara anului trecut, Prințesa Kalina a avut probleme cu legea. Ea a fost prinsă băută la volan, în Borovets, cu o alcoolemie de peste 1,2%. După un accident minor, fără victime, ea s-a ales cu un dosar penal. Kalina a distrus bariera unui hotel, dar din fericire nu a fost rănită. Însă, a refuzat să i se ia sânge la spital, pentru a-i fi analizată din nou alcoolemia. Un judecător din Samokov a condamnat-o la 8 luni de închisoare, în aprilie.
De asemenea, va trebui să plătească o amendă de 200 de leva (aproximativ 500 de lei), precum și peste 17.000 leva (aproximativ 43.000 de lei), care este valoarea mașinii pe care o conducea și care nu îi aparține. Pe lângă asta, i-a fost suspendat permisul pe 8 luni.
„Soția mea nu bea deloc. Nici ea, nici eu nu bem pentru că suntem amândoi sportivi. Acea vorbă că era băută este atât de străină, atât de neadevărată…”, a apărat-o soțul ei în fața reporterilor, la acea vreme.
Pedeapsa fiicei fostului premier bulgar nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în fața celei de-a doua instanțe.