#Casa Regală a Marii Britanii

Kate Middleton nu și-a dorit să primească titlul de Prințesă de Wales „A ajuns la punctul în care a simțit că ar putea să ...”

2 august 2024 7:01   Internațional

Kate Middleton, soția Prințului William, a devenit Prințesa de Wales când soțul ei a devenit automat moștenitorul tronului, după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Acest titlu a fost cândva deținut de regretata ei soacră, Prințesa Diana. Potrivit unei noi cărți, „Catherine, Princess of Whales” („Catherine, Prințesa de Wales” n.r), al cărei autor este Robert Jobson, Kate ar fi vrut inițial să refuze acest titlu.

Kate Middleton a început să fie cunoscută după titulatura de Prințesă de Wales din anul 2022, când Regele Charles a urcat pe tronul Marii Britanii, după moartea Reginei Elisabeta, și soțul ei, Prințul William, a devenit automat moștenitorul tronului. Potrivit cărții „Catherine, Princess of Whales”, al cărei autor este Robert Jobson, Kate a ezitat în a primi acest titlu după moartea Prințesei Diana.

„Căsătorindu-se cu fiul cel mare al Regelui Charles, Catherine era conștientă că într-o zi va trebui să-i calce pe urmele soacrei sale defuncte, iar perspectiva de a deveni Prințesa de Wales nu era atractivă.

„Știa că va fi inevitabil comparată cu Diana”

Știa că va fi inevitabil comparată cu Diana, a cărei moarte prematură provocase un asemenea tsunami de furie și durere. Și avea dreptate. Asemănările și diferențele dintre cele două femei au fost disecate la infinit și chiar discutate și în Casa Regală. Kate a găsit toate aceste discuții stresante. Într-adevăr, a ajuns la punctul în care a simțit că ar putea să o urmeze pe Camilla (care a optat să devină ducesă de Cornwall) refuzând- când a venit momentul- să fie cunoscută drept Prințesă de Wales”, a scris Robert Jobson în noua sa carte „Catherine, Prințesa de Wales”, potrivit tabloidului britanic The Mirror.

În 2005, când Regina Camilla s-a căsătorit cu Regele Charles, și ea ar fi putut să preia titlul de Prințesă de Wales, deoarece soțul ei era atunci Prinț de Wales, însă nu și l-a dorit, afirmând că face acest lucru din respect pentru memoria Prințesei Dianei.

Între timp, Kate Middleton trece prin momente difile, după ce a anunțat în primăvară că suferă de cancer. Deși soția Prințului William a preferat, de la momentul veștii, să stea departe de ochii curioșilor, a avut câteva apariții publice. Starea de sănătate i-a permis să fie prezentă la Ziua Regelui Charles, în cadrul evenimentului „Trooping the Colour”, pe 15 iunie, și la turneul Wimbledon, pe 14 iulie.

Mai multe