Kim Jong-Un, cadou costisitor pentru cea mai devotată prezentatoare TV. Ri Chun Hee „a plâns toată noapte cu profundă recunoștință"

14 aprilie 2022 20:06   Internațional
Ultima actualizare:

Kim Jong-Un a găsit o modalitate extravagantă de a-și arăta aprecierea față de o jurnalistă care lucrează de peste cinci decenii la postu televiziunii de stat a Coreei de Nord.

Ri Chun Hee, prezentatoarea jurnalului televiziunii de stat din Coreea de Nord, care a prezentat timp de mai bine de cinci decenii cele mai importante știri din viața liderilor Coreei de Nord a fost răsplătită pentru munca sa. Kim Jong-Un i-a oferit cadou, în semn de profundă apreciere, un apartament situat într-un complex de lux din Phenian.

Conform agenţiei de ştiri nord-coreene KCNA, prezentatoarea a fost copleșită de darul liderului nord-coreean și i-a mulțumit conducătorului, spunând că acum beneficiază de condiții demne de un hotel în confortul propriei case. De altfel, prezentatoarea și familia ei ar fi stat toată noaptea trează pentru a "plânge cu profundă recunoștință".

Nici Kim Jong-Un nu s-a lăsat mai prejos și a complimentat-o pe prezentatoare, susținând că aceasta este una dintre emblemele televiziunii și povestind că asculta buletinele de știri prezentate de către ea încă de când era doar un copilaș. Momentul în care Ri Chun Hee a primit darul a fost filmat și făcut public pentru a fi prezentat locuitorilor Coreei de Nord. 

Citește și: Apariția bizară a lui Kim Jong-Un la un eveniment de la Phenian

Kim Jong-Un a slăbit spectaculos, după ce a renunțat la răsfățul culinar 

Viața lui Kim Jong-Un este învăluită în mister, însă un lucru este cert. Liderul Coreei de Nord a reușit să slăbească spectaculos, după ce a renunțat la deliciile de lux și la consumul excesiv al băuturilor alcoolice. Kim Jong-Un a renunțat la brânza elvețiană, unul dintre elimentele sale preferate, dar și la homar sau la sticelele de vin pe care obișnuia să le bea frecvent. Rezultatele dietei sunt observabile cu ochiul liber. 

Vezi și: Imagini inedite cu soția lui Kim Jong-Un

Ri Sol-Ju, soția lui Kim Jong-Un a lipsit mai bine de cinci luni din viața publică, dar în februarie a participat alături de soțul ei la un concert. Cuplul ar fi părinții a patru copii, conform fostului baschetbalist Dennis Rodman, apropiat al lui Kim Jong-Un. 

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Mai multe