Medic român, dezamăgit de Germania. Cu ce problemă s-a confruntat: „E mult mai greu să...”
Din păcate, un lucru pe care poate că mulți dintre noi deja l-am observat este cât de dificil este, de fapt, să găsim un apartament de închiriat. Însă, dincolo de hotarele țării noastre, situația este mult mai complicată decât în România. O româncă stabilită în Germania a vorbit despre dificultățile pe care a fost nevoită să le înfrunte pentru a-și găsi o casă.
Românca s-a stabilit în Germania, unde lucrează ca medic rezident. Iar potrivit acesteia, procesul prin care a trecut pentru a-și găsi o chirie a fost unul neașteptat de dificil. „Să-ți găsești chirie este mult mai greu decât să-ți găsești job în Germania”, spune tânăra într-o postare făcută în mediul online.
Din cauza numărului mare de persoane care doresc să închirieze, dar și din cauza birocrației, acest proces s-a transformat în unul extrem de dificil. Practic, pentru a închiria o casă în Germania este nevoie de un dosar cu cel puțin zece pagini, în care să fie incluse informații personale, fotografii, dovada veniturilor, dar și alte documente justificative.
„Este o situație destul de tristă”
Românca a mai spus că a fost nevoită să aplice la zeci, poate chiar sute de oferte pentru chirii. „După ce aplici, dacă ai noroc, proprietarii îți răspund și te cheamă la probă. Îi zic așa pentru că exact asta este—o probă. Se adună mai mulți oameni să vadă apartamentul, iar apoi proprietarii aleg câștigătorii”, spune românca.
Iar, din păcate, acest sistem atât de bizar și dificil nici măcar nu aplică aceleași standarde tuturor aplicanților. Potrivit româncei, multe persoane sunt discriminate atunci când își caută o casă, din cauza modului în care arată, sau a numelui pe care îl au. „În Germania sunt foarte discriminați cei care arată altfel, cei care au alte nume de familie. Este o situație destul de tristă”, explică ea.
„Am venit cu mentalitatea din România”
Românca explică că cei care doresc să închirieze un apartament în Germania trebuie să dovedească că au un venit stabil, iar în dosar trebuie incluse cât mai multe detalii. În plus, descrierea personală trebuie să fie una convingătoare, care să ofere încredere proprietarilor.
„Am învățat în timpul programului Erasmus cum să gestionez astfel de situații. Am venit cu mentalitatea din România, credeam că este simplu să găsești chirie. Dar după ce am văzut cum funcționează lucrurile, m-am adaptat și am fost mai pregătită când am aplicat aici pentru rezidențiat”, explică românca.