Ministerul Afacerilor Externe a făcut o avertizare pentru românii care călătoresc în Grecia. Autoritățile locale au emis cod roșu de furtună
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Elenă în legătură cu furtuna Elias. Meteorologii din Grecia au emis cod roșu, în perioada 26 - 28 septembrie.
Furtuna Elias se abate asupra regiunilor din vestul țării
Localnicii din Kalavryta, speriaţi de ploaia torenţială cu gheaţă, au încercat să se adăpostească pe unde au putut. În apropierea Atenei, ploile puternice au provocat alunecări de teren periculoase. Mai multe bucăţi din munte au căzut pe carosabil, iar traficul a fost dat peste cap, scrie Observatornews.ro.
„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că serviciul local de meteorologie (EMY) a emis un cod roșu pe fondul intensificării efectelor furtunii „Elias”, care va afecta parțial teritoriul acestei țări, în perioada 26- 28 septembrie 2023", potrivit unui comunicat de presă.
Vremea se înrăutățește
De mâine, precipitațiile vor crește simțitor şi în centrul țării. În Trikala, cele mai mari bulevarde din oraș s-au transformat în adevărate râuri în mai puţin de o oră. Autoritățile au început să construiască baraje în preajma râului Lithaios, ce străbate centrul orașului şi pe lângă care se află sute de locuinţe.
În timp ce marile orașe fac tot ce pot pentru a preveni o tragedie, satele sunt lăsate în voia sorții. După ce apele s-au retras din Vlochos, în urmă a rămas un peisaj apocaliptic. Vremea se va înrăutăți în următoarele zile, avertizează meteorologii. Localnicii din zonele lovite de inundaţii spun resemnaţi că oricum nu mai au ce să piardă.
Grecia, val de inundații violente
După o vară de foc în care mai multe regiuni din țară au fost pârjolite, Grecia se confruntă cu val de inundații violente. La începutul lunii, Furtuna Daniel a luat viața a 16 oameni, iar peste 700 de kilometri pătrați au fost sub ape, chiar înainte de a lovi Libia, unde peste 15 mii de oameni au murit sau sunt dați dispăruți.