Papa Francisc a împlinit 87 de ani! Și-a sărbătorit ziua de naştere la o clinică din Vatican
Duminică, 12 decembrie, Papa Francisc a împlinit minunata vârstă de 87 de ani. El a marcat acest eveniment alături de aproximativ 200 de familii în cadrul petrecerii anuale ocazionate de ziua sa de naştere. Evenimentul festiv a inclus momente artistice susţinute de copii şi un scurt spectacol de circ urmat de o gustare şi de servirea unui tort, înainte de rugăciunea şi binecuvântarea Angelus.
Evenimentul festiv care a marcat, duminică, la Vatican, ziua de naștere a Papei Francisc, organizat de Dispensarul de Pediatrie Santa Marta, ce oferă sprijin mamelor şi copiilor aflaţi în dificultate, a inclus momente artistice susţinute de copii şi un scurt spectacol de circ, urmat de o gustare şi de servirea unui tort, înainte de rugăciunea şi binecuvântarea Angelus. La festivitate au participat aproximativ 200 de familii.
Copiii, de la clinica pediatrică administrată de Vatican, au cântat pentru papă, i-au oferit un buchet de floarea-soarelui și l-au ajutat să sufle în lumânarea de pe un tort alb. Totodată, micuții prezenţi în piaţă au strigat „Buon Compleanno”, care în italiană înseamnă „La mulţi ani”, şi au ridicat pancarte cu aceeaşi urare.
Președintele Italiei, mesaj pentru Papa Francisc
„Vă transmit, în numele meu şi al tuturor italienilor, cele mai sincere şi afectuoase urări pentru bunăstarea voastră şi continuarea fructuoasă a Magisteriului. Într-o lume în care, din nefericire, noi rivalităţi se adaugă conflictelor niciodată latente, activitatea voastră pastorală neîncetată continuă să le reamintească tuturor necesitatea de a clădi soluţii care să restabilească pacea, punând persoana - cu demnitatea sa inalienabilă - în centrul acţiunii comunităţii internaţionale”, a declarat preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, în mesajul său adresat Papei, relatează HotNews.ro.
De asemenea, Papa Francisc a primit urări de ziua sa de naştere din partea premierului Giorgia Meloni, ai reprezentanţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, vicepremierului şi ministrului de Externe, Antonio Tajani, preşedinţiei Conferinţei Episcopale Italiene şi Episcopiei Romei.
Papa Francisc s-a născut ca Jorge Mario Bergoglio, provenind din rândul imigranţilor italieni, pe data de 17 decembrie 1936, la Buenos Aires. Cardinalii l-au ales ca primul papă din America Latină la 13 martie 2013. Este primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea.