Papa operat trei ore, reprezentanții Bisericii Ortodoxe și Bisericii Romano-Catolice în ședință rară

7 iunie 2023 18:27   Internațional
Ultima actualizare:

„Papa Francisc a ieșit cu bine din operație și se recuperează”. Este anunțul făcut miercuri seară de Vatican după ce Suveranul Pontif a suferit o intervenție chirurgicală de urgență la abdomen. Vestea a fost primită cu aplauze prelungite și în Egipt, la 2000 de kilometri distanță, la întâlnirea-eveniment dintre delegațiile Bisericii Ortodoxe și Bisericii Romano-Catolice.

Papa Francisc a fost internat în spitalul Gemelli după audienţa săptămânală, de miercuri dimineaţă de la Vatican, unde nu a făcut nicio menţiune despre operaţia planificată dar, potrivit unor surse I s-a făcut rău. El a fost dus de urgență la spital.  

În lipsa sa lumea creștină și-a văzut în continuare de treabă și la 2000 de kilometri distanță s-a ținut o întâlnire rară între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică. 

Detalii despre operația suferită de Papa Francisc 

Papa Francisc a fost operat la abdomen, miercuri după-amiază, la spitalul Gemelli din Roma pentru o hernie. Marți, suveranul Pontif a petrecut 40 de minute în instituția medicală pentru a face un control.  

Echipa sa medicală a decis în ultimele zile că este necesară o intervenţie chirurgicală şi este de aşteptat ca el să rămână în spital timp de „câteva zile" pentru a se recupera. El va fi operat la peretele abdominal sub anestezie generală, a precizat Vaticanul.  

„Intervenția chirurgicală a durat trei ore și s-a desfășurat fără complicații” au anunțat reprezentanții Vaticanului într-un comunicat preluat de reuters.com. Papa este cazat la etajul 10 al spitalului într-o rezervă de lux. Toate întâlnirile Papei Francisc au fost anulate până în data de 18 iunie 

Întâlnire între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-Catolică 

La 2000 de kilometri distanță, în orașul egiptean Alexandria are loc un eveniment religios rar și foarte important pentru lumea creștină. Este vorba de întrunirea Comisiei mixte internaționale de dialog teologic între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-catolică.  

Papa este ținut la curent toto timpul cu întâlnirea care își dorește să rezolve mai multe deosebiri între cele două credințe creștine. Evenimentul are loc în perioada 1-8 iunie și potrivit basilica.ro, este găzduit de Patriarhia greacă ortodoxă a Alexandriei.  

Biserica Ortodoxă este reprezentată de o delegație a principalelor țări care practică această credință creștină printre care și România. Delegația Bisericii Ortodoxe Române prezentă la eveniment este formată din Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, și Pr. Conf. Univ. Patriciu Vlaicu. 

Când s-au întâlnit ultima oară reprezentanții celor două Biserici 

Întâlnirea anterioară a Comisiei mixte internaționale de dialog teologic între Biserica Ortodoxă și Biserica Romano-catolică a avut loc la Chieti, Italia, în perioada 15-21 septembrie 2016. Comisia amintită s-a întrunit pentru prima dată în anul 1980, în insula Patmos. 

Mai multe