Proteste anti-Covid în Amsterdam. Peste 5.000 de oameni au ieșit în stradă
Mii de oameni s-au adunat duminică (2 ianuarie) pe străzile orașului Amsterdam, Țăriile de Jos, pentru a protesta împotriva restricțiilor anti-Covid impuse de autorități. Asta în ciuda interdicției cu privire la adunările publice în pandemie.
Municipalitatea din Amsterdam hotărâse ca manifestaţia de duminică să fie interzisă. Conform poliţiştilor, unii protestatari ar fi urmat să vină “pregătiţi pentru violenţe”, conform adevarul.ro.
Ce mesaje au afișat protestatarii
Cu toate acestea, în jur de 5.000 de oameni s-au strâns duminică în Museumplein, piațeta unde se află și Muzeul Van Gogh. Unii au adus cu ei bannere cu mesaje, printre care “mai puţină represiune, mai multă grijă”.
Un grup de persoane în salopete albe şi cu măşti albe a afişat alte mesaje, cum ar fi “Nu este vorba de virus, este vorba de control” pe o parte şi “Libertate” pe cealaltă.
Numeroşi poliţişti sunt prezenţi în zonă pentru a ţine situaţia sub control. Pe site-urile sociale au apărut câteva imagini cu forţele de ordine care agresează câţiva protestatari şi cu câteva ciocniri între cele două părţi. Primăria din Amsterdam a declarat zona una “de înalt risc”.
Țările de Jos, carantină până e 14 ianuarie
În urmă cu două săptămâni, premierul Mark Rutte anunţa că Țările de Jos intră într-o carantină strictă pentru a încerca să ţină sub control varianta extrem de contagioasă a coronavirusului Omicron.
Măsurile, inclusiv închiderea tuturor magazinelor neesenţiale, a restaurantelor, coaforurilor şi sălilor de sport sunt în vigoare până la 14 ianuarie. Toate şcolile sunt închise până la 9 ianuarie.
Alte măsuri includ o recomandare ca gospodăriile să primească nu mai mult de doi vizitatori şi ca adunările în spaţiu liber să fie, de asemenea, limitate la maximum două persoane.
Petrecere ilegală, oprită de poliție în Haga
Nu au fost introduse însă și restricții de circulație, ceea ce a făcut posibilă o petrecere ilegală la Haga, sâmbătă, care a fost însă întreruptă de poliție. Participanții, inclusiv unii din străinătate, s-au adunat să facă Revelionul într-o fostă fabrică de cărămidă din Rijswijk, o suburbie a orașului Haga.