Regele Charles, prima reacție după ce Kate Middleton a anunțat că suferă de cancer: „Este foarte...”
Regele Charles al III-lea a reacționat oficial la vestea cutremurătoare în privința stării de sănătate a Prințesei Kate Middleton. Mesajul său a fost transmis în cursul zilei de vineri, de către oficialii de la Palatul Buckingham.
Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, Regele Charles al III-lea a publicat un mesaj în care vorbește despre anunțul care a șocat întreaga lume, despre starea de sănătate a Prințesei de Wales, Kate Middleton. Soția Prințului William suferă de cancer, iar Regele Charles, care, l-a rândul lui, se confruntă cu această boală severă, a vorbit despre situația în care se află nora sa.
„Majestatea Sa este foarte mândru de Catherine pentru curajul de care a dat dovadă vorbind aşa cum a făcut-o”, se arată în mesajul Regelui Charles, transmis de către un purtător de cuvânt de la Palatul Buckingham. Acesta a ținut să evidențieze legătura strânsă pe care o are cu nora sa, ambii trecând prin momente dificile provocate de această boală.
Mesajul transmis de Regele Charles
De asemenea, Karine Jean-Pierre, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a transmis un mesaj, după aflarea veștii despre starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton. „Suntem extrem de trişti să auzim această veste”, a spus aceasta, conform sursei citate. Aceasta a vorbit despre subiect în timpul conferinței zilnice de presă și nu a făcut niciun comentariu despre o potențială discuție între Kate Middleton și președintele Joe Biden. „Am aflat vestea chiar acum, ca şi voi”, a spus purtătoarea de cuvânt.
Kate Middleton a spus, în cadrul unui mesaj emoționant, că a suferit o intervenție chirurgicală în luna ianuarie, iar la acea vreme nu se suspecta că suferă de cancer. Cu toate acestea, testele ulterioare au confirmat prezența bolii, iar acum a început tratamentul împotriva acestei afecțiuni.
„Cu toate acestea, testele efectuate după operaţie au indicat prezenţa cancerului”, a spus Kate Middleton. Prințesa de Wales a spus că se simte bine, acum fiind în primele faze ale chimioterapiei, la recomandarea medicilor din Marea Britanie.