SUA, record mondial de 1 milion de cazuri zilnice de COVID-19!
Statele Unite ale Americii au anunțat luni, 4 ianuarie, un nou record negativ în ceea ce privește infectările cu coronavirus. În SUA au fost raportate peste un milion de cazuri luni, potrivit bilanţului Universităţii Johns Hopkins, stabilindu-se, astfel, un record mondial.
SUA se confruntă în prezent cu un al cincilea val al pandemiei de COVID-19, pe fondul răspândirii rapide a variantei Omicron a coronavirusului. Astfel, a fost înregistrat un vârf de 1.080.211 de cazuri noi în ziua de 3 ianuarie.
SUA, record mondial de 1 milion de cazuri zilnice de COVID-19
Omicron este în prezent varianta dominantă în SUA şi reprezenta circa 59% din cazurile noi în săptămâna care s-a încheiat pe 25 decembrie. Ţara a înregistrat 3,4 milioane de cazuri în aceste ultime şapte zile, respectiv o medie de 486.000 pe zi, cu un vârf pe 3 ianuarie, potrivit datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins.
Totuși, în ciuda infectărilor în lanț, ratele de deces şi de spitalizare în SUA au fost mult mai scăzute în aceste ultime săptămâni decât în alte perioade de creştere a numărului de cazuri de COVID-19, ceea ce certifică studiile potrivit cărora varianta Omicron are un risc mai mic de spitalizare. Numărul de decese înregistrate s-a diminuat cu 10% de la o săptămâna la alta, cu 9.382 de morţi în ultimele şapte zile.
Omicron amână redeschiderea școlilor în SUA
Numărul record de noi cazuri de COVID-19 înregistrate în Statele Unite ale Americii a determinat autoritățile să amâne reînceperea școlilor după vacanța de sărbători sau pur și simplu să treacă în varianta online.
Mai multe oraşe, inclusiv Milwaukee, Cleveland şi Detroit, au trecut la cursuri online sau au anulat complet cursurile săptămâna aceasta.
În New Jersey, unde a fost înregistrată una dintre cele mai mari rate de infectare în ultimele săptămâni, majoritatea districtelor şcolare au început cursurile online.
În Washington D.C., întreg personalul şi 51.000 de elevi din şcolile publice trebuie să prezinte online pe site-ul districtului un rezultat negativ al testului. Doar așa pot reveni, de miercuri, la cursuri.
În New York însă, deși puternic afectat de coronavirus, cursurile au reînceput fizic. O singură şcoală publică a fost închisă, luni, din cauza lipsei de personal.