Un caz de crimă a fost soluționat după 44 de ani. Modul uimitor prin care anchetatorii au găsit făptașul

24 martie 2024 8:35   Internațional

Un tragic caz de crimă ce a avut loc în anul 1980, în Oregon (Statele Unite), a fost rezolvat recent de către anchetatori! Aceștia au reușit să identifice și să aresteze criminalul folosind ADN găsit într-o bucată de gumă mestecată.

Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, pe data de 15 ianuarie 1980, studenta în vârstă de numai 19 ani, Barbara Tucker, a fost „răpită, agresată sexual și bătută până la moarte”, spun autoritățile din Statele Unite. Iar dreptate în acest caz teribil s-a făcut de abia recent! Robert Plympton, acum în vârstă de 66 de ani, a fost condamnat săptămâna trecută pentru crimă cu premeditare, cât și 4 capete de acuzare de crimă de gradul doi, în acest caz.

Bărbatul a pledat nevinovat, iar avocații acestuia au declarat că urmează să facă apel la condamnare. Până la definitivarea deciziei instanței, Plympton rămâne în arestul din Multnomah County.

Criminalul a fost identificat după ADN

Ancehtatorii au decis să folosească tampoane din timpul autopsiei studentei, pentru a crea un profil ADN al suspectului. Mostrele au fost trimise companieie Parabon NanoLabs, din Virginia, unde s-a reușit crearea unei predicții instantanee a fenotipului. Astfel, anchetatorii au reușit să afle care erau trăsăturile fizice ale suspectului.

Polițiștii au reușit, în martie 2021, să îl identifice ca suspect principal pe Robert Plympton. Acesta a fost supravegheat de anchetatori, iar atunci când a fost văzut scuipând o gumă de mestecat, autoritățile au ridicat mostra, pentru a testa ADN-ul. Acesta se potrivea perfect cu rezultatele descoperite în urma testării tampoanelor de la autopsie.

Plympton a fost arestat pe 8 iunie 2021, iar autoritățile au spus că încă continuă să încerce să rezolve toate cazurile, indiferent de cât timp a trecut de la acestea. „Fiecare dintre ele reprezintă o persoană pentru ofițerii noștri, iar poveștile lor tragice sunt transmise din generație în generație în speranța că într-o zi vom aduce onoare numelor lor și un sentiment de dreptate și închidere a cazurilor lor”, spunea, conform sursei citate, șeful poliției, la acea vreme.

Mai multe