Un român de 17 ani și-a ajutat prietenii germani să-și asasineze propriul tată

21 mai 2023 7:44   Internațional
Ultima actualizare:

Poliția din Berlin investighează o crimă, iar principalii suspecți sunt copiii minori ai victimei și un prieten al acestora de naționalitate română. Poliția spune că suspecții au vârste de 14,15, 16 și 17 ani, cel mai mare fiind român, scrie Tagesspiegel. Doar doi dintre ei, între care românul, au fost arestați.

Dintre cei patru, doi sunt copiii victimei care a murit după ce a fost împușcată de mai multe ori într-o pacare de la marginea capitalei Berlin.

Crima, pusă la cale de copii, a avut loc marți, iar sâmbătă, 20 de mai, autoritățile au emis mandate de arestare pentru copiii cu vârste de 16 și 17 ani, ceilalți doi, două fete, nu răspund penal având 14 și 15 ani.

Cum s-a întâmplat crima

Potrivit polițiștilor și Procuraturii Generale, tinerii sunt doi dintre copiii decedatului, o fiică de 14 ani și un fiu de 16 ani, precum și iubita fiului, în vârstă de 15 ani, dar și un prieten al acestuia, un tânăr de 17 ani de naționalitate română.

Bărbatul de 40 de ani a fost împușcat mortal într-o parcare de la marginea Berlinului.

Potrivit poliției, victima tocmai ajunsese la locul crimei unde fusese ademenit când s-a deschis focul și a fost împușcat de mai multe ori.

În căutarea făptuitorului, polițiștii au folosit și un elicopter, însă inițial nu au avut succes. Martorii audiați au făcut lumină în acest caz.

La patru zile de la crimă, adolescenții au fost reținuți. Doi dintre ei, printre care și românul de 17 ani au fost duși sâmbătă în fața unui magistrat, care a dispus arestarea lor.

Fetele de 14 și 15 ani rămân însă în libertate. „Din cauza vârstei, ceilalți doi suspecți nu îndeplinesc cerințele legale pentru a solicita un mandat de arestare”, a spus procurorul general. Ele au rămas în grija mamelor lor, potrivit unui purtător de cuvânt al parchetului.

Cercetările sunt în desfășurare.

Mai multe