Un român dispărut în Italia de aproape trei săptămâni a fost găsit mort. Ce spun anchetatorii

18 februarie 2024 17:14   Internațional

Românul care locuia în Italia, dat dispărut de aproape trei săptămâni, a fost găsit mort într-un Audi, nu departe de locul unde fusese văzut ultima oară. Un localnic, care se plimba pe malul râului Tavo, pentru a căuta lemne, a descoperit, într-o prăpastie, o maşină strivită, iar în interior cadavrul unui bărbat, scrie adevărul.ro.

Românul a fost găsit mort într-o mașină strivită

Românul în vârstă de 44 de ani, dispărut de două săptămâni în Italia, a fost găsit mort într-o maşină strivită, într-o prăpastie de pe malul unui râu situat în apropierea localităţii Loreto din provincia Ancona, regiumea Marche. Dorel Văduva era stabilit în Loreto, alături de familia sa. Mama sa a fost cea care a alertat autorităţile, pe 31 ianuarie 2024, atunci când românul a dispărut fără urmă.

Au urmat zile de coşmar pentru femeia care nu avea nicio informaţie despre unde s-ar putea afla fiul ei. Acesta fusese văzut pentru ultima dată urcându-se în maşina sa, un autoturism marca Audi A3, iar ulterior a dispărut complet.

Bărbatul era dat dispărut de 17 zile 

Ieri, după 17 zile în care românul a fost căutat de poliţişti şi carabinieri, un localnic din Loreto, care se plimba pe malul râului Tavo, pentru a căuta lemne, a descoperit, într-o prăpastie, o maşină strivită, iar în interior cadavrul unui bărbat. Imediat, acesta a sunat la numărul unic de urgenţă, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje ale poliţiei, dar şi un echipaj medicale. În urma cercetărilor, poliţiştii au descoperit că bărbatul găsit mort în maşină era românul Dorel Văduva, dat dispărut de 17 zile.

Românul avea o fiică care locuiește cu mama ei 

Potrivit primelor informaţii, se pare că românul ar fi fost implicat într-un accident, în ziua în care a fost văzut pentru ultima dată, şi, având în vedere faptul că maşina s-a răsturnat pe câmp şi apoi a ajuns într-o prăpastie de pe malul râului, nimeni nu a observat accidentul, astfel că românul a murit în maşina strivită. Potrivit jurnaliştilor de la Rete8, românul avea o fiică, care nu locuia cu el, ci cu fosta sa soţie, de care era separat.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro. 

Mai multe