Un sat superb din Spania a fost scos la vânzare cu o sumă incredibilă. Cu cât îl poți cumpăra
Cei interesați de oportunități imobiliare și care au un buget suficient de mare la dispoziție au parte de o ofertă de-a dreptul neașteptată în Spania. Un sat întreg, complet abandonat, a fost scos la vânzare. Această așezare se află la aproximativ 10 kilometri distanță de Potes, cea mai importantă așezare din regiunea Cantabria.
Cei dispuși să investească sume importante în oportunități imobiliare au la dispoziție o ofertă surprinzătoare în Spania. Mai precis, Porcieda, un mic sat complet abandonat, din regiunea Cantabria, a fost scos la vânzare. Iar cei interesați trebuie să scoată din buzunar suma de 380.000 de euro!
În plus, potențialii cumpărători trebuie să știe că Porcieda este unul dintre cele mai vechi sate din zonă, iar casele de aici se află într-o stare avansată de degradare. În plus, satul se află chiar în inima Parcului Național Picos de Europa. Cu toate acestea, vechile proprietăți din Porcieda se numără printre „cele mai bune exemple de arhitectură populară”, conform as.com.
Un sat întreg a fost scos la vânzare în Spania
Acest mic cătun abandonat se întinde de-a lungul unei suprafețe de 3.000 de metri pătrați, iar aproximativ 1.325 dintre aceștia sunt acoperiți cu construcții. Satul a fost scos la vânzare pe portalul imobiliar Sibarist, fiind descris drept ideal pentru restaurare și pentru includere în programele de Dezvoltare Rurală.
De asemenea, mai trebuie menționat faptul că acest sat are 10 case degradate, distribuite de-a lungul celor 12 parcele, iar suprafețele lor sunt cuprinse între 48 și 176 de metri pătrați. În plus, în acest sat se găsește și schitul Nuestra Señora de las Nieves, care s-a conservat cel mai bine.
A mai fost scos la vânzare și în trecut
Poate în mod surprinzător, nu este prima dată când acest sat este scos la vânzare. Anterior, el a fost listat la suma de 1,5 milioane de euro, iar în interiorul satului se găsesc și 387 de metri pătrați de teren intravilan neconstruit.
Acest sat a fost construit în timpul Războiului Civil Spaniol și nu mai este locuit de 20 de ani. În plus, în anii 1960, Porcieda a devenit faimos pentru presupusa apariție a unui OZN în zonă.