Viktor Orban, „discurs profund anti-european” pentru a-și arăta susținerea față de Moscova! Orice, doar să nu-l supere pe Putin

23 iulie 2022 19:58   Internațional

Premierul Ungariei, Viktor Orban, se află într-o vizită oficială în România, la Băile Tușnad. În acest sens, a susținut o conferință de presă unde, la un moment dat, s-a ajuns și la războiul din Ucraina. Spre surprinderea analiștilor politici, prim-ministrul statului vecin a mărturisit că Uniunea Europeană trebuie să găsească noi măsuri.

Viktor Orban și-a propus ca Ungaria să nu se implice, în continuare, în războiul din Ucraina. Potrivit spuselor sale, liderii UE s-au concentrat pe câștigarea războiului și nu pe „tratativele de pace și elaborarea unor propuneri bune”, transmite Adevărul.ro. Mai mult, guvernele europene sunt în cădere liberă, din cauza strategiei nepotrivite pe care au folosit-o împotriva Rusiei.

S-ar putea să îți placă: Zelenski, mesaj dur pentru premierul Viktor Orban. Ce i-a transmis la summitul de la Bruxelles

„Stăm într-o maşină care are pană la toate cele patru roţi: este absolut clar că războiul nu poate fi câştigat în acest fel”, a spus premierul, explicând apoi că armata rusă este mai puternică. Viktor Orban a lansat o serie de declarații controversate, despre împărțirea Europei, ca efect al problemei migraționiste. În mod evident, această situație afectează și imaginea României în Europa de Vest.

Specialiștii, replică dură pentru Viktor Orban. Nu este prima oară când atacă Uniunea Europa

Potrivit Adevărul.ro, Cristian Pîrvulescu, politolog, susține că tabăra de la Băile Tușnad este una dintre bazele electorale cu importanță majoră pentru premierul Ungariei, votul prin poștă ajutându-l să-și securizeze funcția. Discursul său este „un mesaj pe care Viktor Orban îl transmite atât către lumea largă, cât şi către maghiarii de dincolo de graniţe. (...) Din momentul în care Viktor Orban a recâştigat puterea şi nu a mai cedat-o şi nu o să o cedeze niciodată, căci e dictatură în sânul UE, adică din 2010, discursul său a fost profund anti-european”.

Ți-am mai pregătit și: Parlamentul ungar a adoptat un pachet de legi anti-LGTB. Argumentele aduse de premierul Viktor Orban

Specialistul continuă și mai spune că Viktor Orban are o viziune asemănătoare cu cea a liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, motiv pentru care „consideră drepturile omului ca un atentat împotriva identităţii naţionale. Şi atunci, atacul său constant este împotriva drepturilor omului şi a instrumentului pe care drepturile omului îl folosesc şi anume Comisia Europeană”.

Premierul Ungariei, solidar cu Rusia. Cum comentează războiul?

Viktor Orban este de părere că Ucraina nu are șanse de câștig și că tot ajutorul pe care statul l-a primit din partea aliaților europeni sub formă de armament va prelungi războiul. Totodată, susține spusele lui Serghei Lavrov, care a declarat în urmă cu doar câteva zile că „va lua în considerare cererea Ungariei de a cumpăra mai mult gaz rusesc”. Amintim faptul că premierul maghiar și-a propus să păstreze „relații pragmatice” cu Moscova și chiar s-a opus sancțiunilor primite de Rusia.

Vezi și: Viktor Orban, la Timișoara: «Vrem o Europă Centrală în care muncitorii din Europa Occidentală să se angajeze la noi»

"Dacă îl ascult pe domnul Lavrov, parcă aș auzi un discurs de acum 30-40 de ani, dar asta nu înseamnă că nu are sens ce spune. Are sens. Şi merită să îl luăm în serios. Acum două zile, reprezentantul oficial al Rusiei a spus că vor înainta în Ucraina până când frontul va ajunge la o suficientă distanță pentru ca ucrainenii, cu armamentul lor, să nu poată atacat teritoriul Rusiei.

Adică, cu cât dăm (Ucrainei, n.r.) din partea NATO arme mai moderne,  cu atât mai departe se vor duce rușii în adâncul Ucrainei. Fiindcă ei sunt popor militar şi îi interesează doar să nu poată  fi atacați de pe teritoriul Ucrainei. Asta înseamnă, și merită să ne împrietenim cu această idee, că nu vor fi negocieri de pace între Ucraina şi Rusia.

Cei care așteaptă această idee așteaptă degeaba. Din acest motiv, acest război va putea fi încheiat doar cu negocieri americano-ruse”, a mai declarat Viktor Orban, la Băile Tușnad.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe