2.7 milioane de euro cer rudele minerilor morți în accidentul de la cariera Jilț

9 martie 2023 15:19   Național
Ultima actualizare:

Rudele minerilor decedați în urma accidentului de la cariera Jilț Sud, care a avut loc în 17 ianuarie 2023, cer despăgubiri în valoare totală de 2,7 milioane de euro. Avocatul care reprezintă familiile celor 3 mineri morți în accidentul de muncă de la Complexul Energetic Oltenia, a anunțat că a depus această cerere la dosarul penal, potrivit presei locale.

Rudele minerilor care și-au pierdut viața după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat cer despăgubirile pentru traumele produse, și s-au constituit părți civile în dosar.

În ancheta desfășurată de polițiștii din Gorj, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, a fost solicitată și o expertiza tehnică a autoutilitarei. Primele concluzii arată că mașina cu care au fost transportați oamenii, care era omologată pentru transport marfă, a căzut în gol de la 3 metri. Experții au ajuns la concluzia că vehiculul a sărit din viteză, iar frânele nu au funcționat.

Raportul de expertiză în dosar ar trebui să fie depus până pe 15 martie.

“Cumva deja se cristalizează faptul că tanchetele erau mai mult decât uzate, dar doar prin prisma întrebărilor adresate experților prin obiective. La prima vedere se pare că mașina ar fi “sărit din viteză” în timp ce urca dealul (presupusul drum tehnologic) și nici frânele nu erau corespunzătoare, ceea ce a dus la răsturnarea tanchetei. Termenul de depunere pentru raport este 15 martie, un termen nerealist totuși, însă un termen ce pune presiune pe anchetă”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.

În urma accidentului de la CE Oltenia, trei mineri au murit și alți 10 au fost răniți.

Poliția a deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.

Medicii legiști au constatat că moartea minerilor s-a produs prin asfixie prin compresie.

Mai multe