A murit mama lui Radu Mazăre. Ce probleme de sănătate avea
Gabriela Mazăre, mama fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, a murit. Tragedia s-a petrecut la doar trei după ce şi-a văzut al doilea băiat trimis la închisoare.
Alexandru Mazăre, fost senator, a fost condamnat la trei ani de închisoare marţi, 10 mai, în dosarul campusului social Henri Coandă. Celălalt băiat, fostul edil al Constanţei, este închis pentru 9 ani, fiind găsit vinovat în celebrul dosar al retrocedărilor.
Vestea morţii mamei lui Radu Mazăre a fost dată din închisoare. Nicuşor Constantinescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, închis la rândul său, a transmis mesajul pe pagina sa de Facebook.
„Dragostea ei de mamă i-a dus inima în Infinit. Sunt cu tine,umăr lângă umăr,urcăm muntele,până ce rămâne numai muntele. Drum uşor spre lumea fără dor,doamna Gabi”, a scris Nicuşor Constantinescu pe Facebook.
Cine a fost Gabriela Mazăre. Mama fostului primar din al Constanței a murit la vârsta de 80 de ani
Gabriela, mama lui Radu Mazăre, s-a născut la Tulcea, în urmă cu 80 de ani. A lucrat ca economistă şi a ocupat funcţii importante în guvern în regimul comunist. A fost căsătorită cu Ştefan Mazăre, care a încetat din viață acum câțiva ani. Acesta era inginer, iar Radu Mazăre a menționat în dese rânduri că tatăl său a înfiinţat flota de pescuit oceanic a României.
Gabriela Mazăre a lucrat în diferite ministere. Învitată în 2019 la o emisiune de la Antena 3, aceasta povestea că a lucrat în Comerţ Exterior, o ramură în care activau uneori persoane cu funcţii superioare ale fostei Securităţi.
„Şi eu am călătorit mult, c-am lucrat în Comerţ Exterior şi-am bătut lumea. De când m-am pensionat, Radu m-a luat în toate excursiile“, declara mama lui Radu Mazăre.
Ce spunea mama lui Radu Mazăre despre fiul ei după ce a fost trimis la închisoare
În dosarul campusului social Henri Coandă, fostul primar al Constanței, a fost acuzat de luare de mită şi de fals în declaraţii. După ce Radu Mazăre a fost condamnat şi a ajuns la închisoare, Gabriela Mazăre a apărut într-o emisiune televizată unde a declarat că „nu e uşor să mergi să-ţi vezi copilul în situaţia respectivă”. Totodată, aceasta a vorbit despre problemele ei de sănătate și despre faptul că a suferit două operații pe cord.
„Știu foarte bine ce a făcut, că e nevinovat, că a fost condamnat aşa cum a fost condamnat. Mi-a fost foarte greu, dar nu am vrut să arăt niciun moment sentimentele pe care le am pentru că ştiu că l-aş fi făcut să sufere.
Am două operaţii pe cord, am un stimulator la inimă, vă daţi seama cum este şi în ce stare mă simţeam, iar dorinţa lui cea mai mare este să nu sufăr, să nu păţesc ceva”, a declarat atunci mama lui Radu Mazăre.
Recent, familia Mazăre a primit o nouă lovitură după ce Alexandru Mazăre a fost încarcerat la Rahova. Acesta a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul locuințelor sociale din campusul Henri Coandă din Constanța.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!