Accident cu doi morți, provocat în Irlanda de Nord de un român beat
Nu este săptămână în care șoferii români să nu provoace evenimente rutier grave pe drumurile Europei. Ultimul eveniment tragic s-a petrecut în Irlanda de Nord și îl are personaj negativ pe un conducător auto român beat, care a provocat un accident soldat cu doi morți și cinci răniți grav
Accidentul cumplit provocat de român a avut loc în week-end, sâmbătă seară, pe o stradă din Belfast, capitala Irlandei de Nord. Șoferul vinovat, Adrian Ursu de 32 de ani este acuzat că s-a urcat beat la volan iar autoturismul condus de el a intrat în coliziune cu un taxi Ford Focus scrie stiridiaspora.ro citând newsletter.co.uk. În urma accidentului pe care l-a provocat românul au murit doi oameni: John O’Hara, în vârstă de 47 de ani, pasager în taxi și un al doilea bărbat, neidentificat, pasager în mașina românului
Cum s-a petrecut accidentul de care este acuzat românul
Adrian Ursu este șoferul care a provocat accidentul și este rezident în localitatea Newtownabbey. Alte cinci persoane au fost rănite grav și au fost transportate la spital în urma accidentului, care a implicat un Ford Focus și o Skoda Octavia.
Românul conducea o Skoda Octavia și mai avea în mașină încă patru pasageri. În taxi, în afara șoferului mai erau doi pasageri. Bărbatul a recunoscut în instanță că a consumat șase beri înainte de a se urca beat la volan.
Suspectul a apărut deja în fața Curții de Magistrați din Belfast, fiind acuzat de moarte prin conducere periculoasă. Adrian Ursu se confruntă, de asemenea, cu alte două acuzații de vătămare corporală gravă.
Ce spun polițiștii irlandezi despre accidentul făcut de român
Potrivit publicației , polițiștii au anunțat că se bazează pe înregistrările de pe camerele de supraveghere care arată autoturismul condus de Ursu intrând pe contrasens și izbindu-se de taxiul în care se afla O’Hara.
Oamenii legii susțin, de asemenea că mașina inculpatului circula cu viteză mare. După accident, românului i s-au prelevat probe biologice care au stabilit fără echivoc faptul că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Judecătorul a decis să-I refuze românului eliberarea pe cauțiune, astfel că acesta a rămas în arest. Procesul românului va începe pe 21 februarie