Accident pe șine: Un om a fost lovit de tren.

18 mai 2022 12:29   Național
Ultima actualizare:

CFR anunță că circulația trenurilor este întreruptă temporar pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă (Otopeni).

O persoană a fost rănită

Circulația trenurilor a fost întreruptă miercuri pe ruta Gara de Nord - Aeroportul „Henri Coandă”, conform unui comunicat remis de către Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

Conform primelor informații, circulația a fost sistată după ce trenul 7932 „a surprins și accidentat o persoană”.

 CFR precizează că accidentul s-a petrecut în zona Punctului de Oprire Carpați, la puțin timp după plecarea trenului din Gara de Nord

 „Menţionăm faptul că circulația trenurilor spre și dinspre aeroport este oprită în intervalul orar necesar intervențiilor desfășurate la locul accidentului de către organele abilitate – Poliție/Procuratură, reluarea traficului feroviar fiind condiționată de finalizarea tuturor procedurilor prevăzute pentru astfel de situații”, a transmis CFR în comunicat.

Când va fi reluată circulația

Reprezentanții Companiei de Căi Ferate mai  spun că „Traficul va fi reluat imediat ce reprezentanții organelor de cercetare permit redeschiderea liniei București Nord – Aeroport”. 

Oficialii nu au transmis încă detalii despre circumstanțele în care s-a petrecut incidentul sau o informare cu privire la starea persoanei accidentate. 

Ruta care leagă Aeroportul Henri Coandă de Gara de Nord a fost inaugurată la sfârșitul anului 2020 pentru a facilita călătorilor accesul mai rapid și mai ieftin către centrul Capitalei.

Această soluție a fost implementată întrucât Bucureștiul nu are încă o linie de metrou care să asigure transportul către aeroportul ce deservește zilnic câteva zeci de mii de călători, așa cum au majoritatea orașelor europene. 

O călătorie pe ruta Gara de Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă, cel mai mare aeroport din România, durează între 20 și 25 de minute, iar prețul unui bilet este de 4 lei.

Abonamentul săptămânal costă 25 de lei, iar cel lunar 85 de lei.

Știre în curs de actualizare. 

Citește și: Peste 1.000 de refugiați au ajuns cu trenul în Gara de Nord

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Mai multe