Aeroportul Otopeni are cea mai scumpă parcare din Europa de Est. Ce prețuri practică alte capitale
Deși în ultimii 10 ani au apărut numeroase parcări accesibile în Otopeni pentru cei care pleacă în călătorii, Aeroportul Henri Coandă continuă să practice prețuri extrem de ridicate pentru parcare. „Henri Coandă” este aeroportul cu cele mai mari tarife de parcare din Europa de Est.
Proprietar de stat, Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni percepe tarife colosale. Pentru primele patru zile, costul total este de 400 de lei, echivalentul a 100 de lei pe zi. După aceste patru zile, tariful scade la 10 lei pe zi.
Parcarea nu este tocmai una modernă
Aceasta în contextul în care parcarea aeroportului necesită reabilitări semnificative și nu beneficiază de facilități moderne. În plus, aeroportul se confruntă cu o concurență acerbă din partea parcărilor din apropiere, care oferă tarife mult mai mici și servicii de transfer gratuite.
De exemplu, parcările private din zonă oferă tarife de aproximativ 80 până la 150 de lei pentru patru zile, mult mai mici decât cele practicate de cel mai mare aeroport din România.
Un studiu realizat de „Adevărul” asupra prețurilor de parcare pentru patru zile la aeroporturile din capitalele Europei de Est arată clar că Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni are cele mai mari tarife din regiune.
Ce prețuri la parcare au celelalte capitale
De exemplu, parcarea la Aeroportul Internațional Chișinău din Republica Moldova, care este modernă și are patru nivele, costă 311 lei pentru patru zile, fiind astfel mai ieftină decât la Otopeni.
La Aeroportul din Budapesta, capitala Ungariei, prețul pentru patru zile este de aproximativ 300 de lei. Aeroportul din Belgrad, Serbia, oferă parcări extrem de ieftine, costând echivalentul a 80 de lei pentru patru zile, de cinci ori mai puțin decât la Otopeni.
De asemenea, parcarea la Aeroportul din Sofia, Bulgaria, este mai ieftină decât la București, cu un cost de 85 de leva (aproximativ 216 lei) pentru patru zile.
În Tirana, Albania, șoferii plătesc echivalentul a 100 de lei pentru patru zile de parcare. Aeroportul din Zagreb, Croația, oferă parcări pentru patru zile la prețul de 54 de euro (aproximativ 270 de lei). La aeroportul din Tallinn, Estonia, parcarea pentru patru zile costă 40 de euro, iar la Riga, Letonia, este 30 de euro.
Cel mai apropiat preț de 400 de lei pentru patru zile de parcare este la Aeroportul din Ljubljana, Slovenia, cu un tarif de 72,5 euro, dar chiar și acesta este mai mic decât la Otopeni. În Bratislava, Slovacia, parcarea pentru patru zile costă 59 de euro, iar la Atena, Grecia, este de 50 de euro.
În Praga sunt prețuri la jumate
Aeroportul Václav Havel din Praga, Cehia, are tarife aproape la jumătate față de Otopeni pentru parcarea pe patru zile, cu un cost de 1.150 de coroane (aproximativ 228 de lei).
„Adevărul” a solicitat oficialilor Companiei Naționale Aeroporturi București, conform Legii 544/2001, informații despre motivele pentru care Aeroportul Henri Coandă are cele mai mari prețuri de parcare din Europa de Est, criteriile utilizate pentru stabilirea tarifelor de 100 de lei/zi pentru primele patru zile, precum și detalii despre proiectele de modernizare a parcării aeroportului și termenele de finalizare ale acestora.
Până la publicarea acestui articol, oficialii Companiei Naționale Aeroporturi București nu au oferit un răspuns.