Alertă pe litoral. Impactul exploziei barajului de pe Nipru se apropie de Constanța. Când va ajunge viitura

14 iunie 2023 19:54   Național

Explozia barajului de pe Nipru, situat la 70 de kilometri de zona Herson, a făcut ravagii în cale și a ajuns chiar și în Marea Neagră. Din cauza curenților și vântului, viitura se va apropia și de litoralul românesc, în decurs de câteva zile, spun specialiștii.

Viitura, împinsă de vânt și curenți către litoralul românesc

În urma exploziei din zona barajului de pe Nipru, viitura a distrus totul în cale, iar specialiștii avertizează că, în curând, efectele devastatoare vor fi vizibile și în zona litoralului românesc, scrie Antena3 CNN.ro. Împinsă de vânt și de curenți către litoralul românesc, viitura va aduce, din păcate, cantități însemnate de gunoaie.

„Vorbim despre cantități foarte mari de apă dulce care vin din baraj, despre sedimente, despre nutrienți, care sunt spălați de apă din toată lunca inundabilă a Niprului, vorbim despre mizerie, gunoaie, materie organică, crengi, lemne, gândiți-vă, totul a fost luat în calea viiturii.

Aceasta spală în continuare, cât timp vine apa din bazin și totul se deversează în mare”, a declarat Florin Timofte, cercetător-biolog la Institutul Național de Cercetare si Dezvoltare Marina „Grigore Antipa” din Constanța.

Viitura va ajunge în aproximativ 10 zile 

Specialiștii spun că viitura va ajunge în aproximativ zece zile în zona litoralului românesc, având efecte negative asupra calității apei.

„Toată viitura din Ucraina se va combina și cu Dunărea, pentru că în momentul de față am avut ploi suficiente pe continent și debitul Dunării va crește în următoarea perioadă.

Împreună cu viitura se vor crea niște condiții neprielnice, nu vom avea acea apă limpede, clară pe care toți turiștii o așteaptă pe litoral, probabil că apa își va schimba culoarea, vor apărea sedimentele, iar apa mării va fi tulbure un pic, practic va scădea calitatea apei”, a precizat biologul Florin Timofte, scrie Antena3 CNN.

Experții ridică probe din apa Mării Negre

Experții Direcției de Sănătate Publică din Constanța prelevează, zilnic, probe din apa Mării Negre pentru a depista semne de poluare.

Mai multe