„Am trecut printr-un război, nu mai vreau încă unul!”

Războiul declanșat de ruși în Ucraina îi trezește amintiri de coșmar Tanței Rădoi, o femeie de 80 de ani din comuna Poiana Mare, județul Dolj. Avea doar 3-4 ani când țara noastră a participat la cel de-al doilea Război Mondial.

„Îmi aduc aminte tot. Cum a săpat bunicul în grădină un șanț mare, pe care l-a acoperit cu lemne și cu paie. Acolo ne băga pe toți ai casei când treceau avioanele pe deasupra satului. Și treceau multe ca ciorile pe cer. Uite, dacă mă întrebi ce-am făcut ieri poate nu știu să-ți spun, dar ce am trăit atunci, în copilărie, îmi amintesc absolut tot, perfect. Cum treceau avioanele deasupra noastră... Ne era frică de ele. Bunicul nu voia să se ascundă cu noi în șanțul ăla, zicea că atâta vreme cât copilul lui e pe front, el nu vrea să trăiască mai mult. Ne mai ascundea la vie, undeva departe de sat, când aflam că trec avioane”, ne povestește mama Tanți, așa cum îi zice toată lumea.

Primii ani din viață au fost grei. Tatăl ei s-a întors schiopătând de pe front, la sfârșitul războiului. Apoi a urmat foametea. „Când au scăpat ai noștri din Rusia, au venit pe jos până în România. Mâncau porumb crud de pe câmp de foame. Era rău atunci, a murit lume multă pe front. După aia au venit comuniștii și ne-au luat tot. Nu era mâncare, nu era grâu... făceam mămăligă de mazăre. Am avut o viață chinuită. Să ne ferească Dumnezeu de încă un război! Sper ca militarii noștri români să nu fie trimiși pe front și ce-a fost atunci să nu mai fie niciodată! Păcat de tineretul ăsta! Sărmanii ucraineni au lăsat toată munca lor de-o viață și au plecat”, spune, cu ochii triști, Tanța Rădoi.

O altă bătrână de 91 de ani din Popricani povestește la Observator că n-a crezut că va ajunge să mai trăiască un război. „Am fost duși atunci tocmai până la Sfânta Mare, aproape de Prut încolo. Am doi frați morți în război, tata a venit tot așa, din război, și a murit acasă”.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram