Anchetă după ce ar fi fost anunțate consultații stomatologice într-un hotel din Cluj. Cum răspunde clinică din Turcia la acuzațiile care i se aduc
Autoritățile din Cluj-Napoca verifică organizarea unui eveniment anunțat de o clinică stomatologică din Turcia, după ce au apărut informații potrivit cărora în incinta unui hotel din oraș ar urma să fie oferite consultații medicale. Colegiul Medicilor Stomatologi a sesizat instituțiile competente, invocând faptul că astfel de activități pot fi desfășurate doar în spații autorizate. Reprezentanții clinicii susțin însă că întâlnirea nu presupune consultații sau tratamente medicale.
Colegiul Medicilor Stomatologi a sesizat Poliția și DSP
Verificările au început după apariția unei postări pe rețelele sociale, prin care clinica din Turcia ar fi invitat persoane interesate să participe la o întâlnire organizată într-un hotel din Cluj-Napoca și să vină cu radiografiile dentare.
În urma acestor informații, Colegiul Medicilor Stomatologi Cluj a sesizat Direcția de Sănătate Publică și Inspectoratul de Poliție Județean.
„Am sesizat Direcția de Sănătate Publică, Poliția, pentru că avem nevoie de un cadru legal pentru a realiza o legitimare a persoanelor, care ar veni. Noi nu știm dacă persoanele care vin sunt medici”, a declarat Bogdan Culic, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi Cluj.
Potrivit legislației în vigoare, consultațiile și actele medicale stomatologice pot fi efectuate exclusiv în cabinete sau clinici autorizate.
Hotelul susține că nu știa că ar putea avea loc activități medicale
Conducerea hotelului unde este programat evenimentul afirmă că organizatorii au solicitat doar închirierea unei săli de conferințe și că nu au fost informați despre posibile consultații stomatologice.
După sesizarea Colegiului Medicilor Stomatologi, reprezentanții unității hoteliere au fost vizitați de inspectori ai Direcției de Sănătate Publică.
„Au cerut la noi închirierea unei săli micuțe de conferință. Ulterior, am primit o adresă de la Colegiul Medicilor și am primit și vizita unor inspectori de la DSP, care ne înștiințau că cei de la clinica din Turcia ar putea efectua niște manopere stomatologice, care ar fi ilegale”, a declarat Roxana Ghiran, directorul general al hotelului.
Clinica din Turcia: „Nu vor avea loc consultații stomatologice”
Reprezentanții clinicii au transmis că întâlnirea este destinată exclusiv pacienților care au beneficiat anterior de serviciile lor și că nu vor fi efectuate consultații, investigații sau tratamente medicale.
„Nu vor avea loc consultații stomatologice, examinări clinice, investigații, stabilirea de diagnostice, efectuarea de tratamente. (...) Participanții care vor lua parte la întâlnire sunt persoane care au beneficiat anterior de evaluări și pentru care există deja planuri de tratament stabilite”, au transmis reprezentanții clinicii într-un punct de vedere.
Poliția continuă verificările
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a confirmat că au fost demarate verificări pentru a stabili dacă au fost încălcate prevederile legale.
„În continuare, sunt efectuate demersuri pentru verificarea tuturor aspectelor sesizate, urmând ca, în funcție de rezultatele acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat Iulian Timiș, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească dacă evenimentul respectă cadrul legal privind desfășurarea activităților medicale.
Opinii împărțite în rândul clujenilor
Subiectul a stârnit reacții diferite în rândul locuitorilor din Cluj-Napoca. Unii spun că ar participa din curiozitate la o astfel de întâlnire, în timp ce alții consideră că orice activitate medicală trebuie desfășurată doar în spații autorizate și conforme din punct de vedere sanitar.
Deocamdată, organizatorii susțin că evenimentul programat în acest weekend va avea loc conform planului, însă fără efectuarea de consultații sau alte acte medicale, în timp ce autoritățile continuă verificările pentru clarificarea situației.