Anunț important pentru români. Peste 120.000 de pensionari vor primi bani de la stat
Peste 120.000 de pensionari vor primi, în curând, bani de la stat. Este vorba despre seniorii care vor beneficia de bilete de tratament balnear în perioada care urmează.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) va asigura anul acesta peste 120.000 de bilete la tratament balnear, după ce Guvernul a aprobat actul normativ privind bugetul alocat, precum și modul de acordare, distribuire și decontare a acestora, scrie mmuncii.ro.
Cine poate beneficia de tratamentul balnear
Suma acordată persoanelor asigurate în sistemul public de pensii, persoanelor asigurate pentru accidente de muncă și boli profesionale și beneficiarilor unor legi cu caracter reparatoriu a fost majorată față de anul 2022, de la 229.000.000 lei la 300.000.000 lei.
Așadar, în unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice va fi asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, cu o durată de 16 zile.
Totodată, la acestea se adaugă și biletele de tratament balnear contractate cu alte unități de profil, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2023.
Cum se pot obține biletele
Biletele pot fi solicitate de balnear pensionarii și asigurații sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum și persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.
„Anul acesta, avem aprobată o suma de 300 de milioane de lei cu această destinație, reprezentând aproape 115 mii de bilete la nivel național.
Încă din luna martie am început deja să avem aceste bilete cu societățile de tratament balnear, astfel încât acum am reușit să încheiem și celelalte licitații cu operatorii privați care au participat.
Sejurul este de 16 zile, cuprinde cazare, masă, tratamentul pe care îl fac…
Aceste bilete sunt o forma de protecție acordata de Guvern pensionarilor pentru că ei plătesc 50% din valoarea pensiei diferența pana la prețul real.
Valoarea este de 2600 lei, diferența este suportata din bugetul asigurărilor naționale de stat”, a explicat Daniel Baciu, președintele Casei de Pensii, la România TV.