Veste uriașă pentru pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile românilor: „Am mers pe trei variante”

Ultima actualizare:

Marius Budăi, Ministrul Muncii, a discutat despre sumele cu care ar urma să scadă veniturilor românilor potrivit noii formule de calcul a pensiilor.

banner pensii png

Nicio pensie nu o să scadă după recalculare

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a promis că niciuna dintre cele cinci milioane de pensii ce vor fi recalculate nu vor scădea. 

Așa cum am promis, eu, alături de colegii mei din minister și de la Casa de Pensii, pentru că nu lucrez singur, am acolo o echipă care îmi este alături. Am înaintat spre o primă lectură, avem și materialul trecut pe curat, într-o sinteză. Avem variantele de legi, am plecat, așa cum a promis PSD, de la Legea 127, deoarece principiul de acolo este unul corect în rezolvarea inechităților. Sunt câteva aspecte care trebuie îmbunătățite, sunt în acest material, după care vom avea și decizia în Coaliție, după discuții și cu partenerii sociali. Principiul important este că nicio pensie să nu scadă în urma recalculării”, a declarat Marius Budăi.

Budăi a explicat că a mers pe trei variante de recalculare, însă nu a dat deloc detalii referitoare și la formula de calcul. ”Am mers pe trei variante, pentru că așa este normal, suntem specialiști, vom demara discuții și cu partenerii sociali”, a adăugat Marius Budăi.

Indicele în funcție de care românii vor primii pensii mai mari sau mai mici

Ministrul Muncii nu explicat nimic nici despre indicele la care se va raporta viitoarea lege, în funcție de care românii vor primi pensii mai mari sau mai mici. 

Am reușit să închidem aceste variante împreună cu colegii mei de la Ministerul Muncii și de la Casa Națională de Pensii Publice. Avem varianta finală. Am dat-o către o primă lectură, săptămâna viitoare vom continua dialogul și vom aștepta și feedback-ul de la liderii coaliției, după care, așă cum este normal, începem dialogul cu partenerii sociali și cu organizațiile de pensionari. Am spus de multe ori: nu îmi doresc să repet aceeași greșeală și nu îmi doresc să fac o reformă la secret, așa cum a fost scris PNRR”, a mai spus Marius Budăi la RomâniaTV.   

Ce s-a dorit prin noua formulă de calcul

Ministrul spune că prin noua formulă de calcul se dorește eliminarea diferențelor dintre bărbați și femei și de a uniformiza sistemul de pensii. 

Acesta a mai spus că trebuie să ținem cont și de evoluția economică din țara noastră. "Trebuie să ținem cont de evoluția economică și de evoluția cifrelor în România și bineînțeles să ținem cont că nu suntem într-o perioadă tocmai stabilă din punct de vedere macro-economic la nivel mondial”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net