Anunțul de angajare a unei femei de serviciu a stârnit revoltă: „Studiez șase ani ca apoi să muncesc trei ani pentru un salariu mai mic de atât”

13 aprilie 2026 8:16
Ultima actualizare:

Un anunț de angajare din țara noastră a atras imediat atenția internauților și a generat discuții aprinse în mediul online. Practic, este vorba despre un post de femeie de serviciu pentru care este oferit salariul de 5.000 de euro.

Anunțul de angajare menționează un salariu de 5.000 de lei / foto: Shutterstock

Anunțul de angajare a generat discuții aprinse în mediul online iar unii români au fost revoltați de faptul că o astfel de muncă este plătită mai bine decât unele joburi pentru care sunt necesare studii. Cu toate acestea, potrivit adevarul.ro, au existat și internauți care au explicat că această muncă este mult mai extenuantă și complexă decât ar avea impresia mulți oameni.

Anunțul de angajare a fost publicat de o firmă de curățenie și nu era specificat dacă este vorba despre brut sau net.

„5.000 lei net ca femeie de serviciu la bloc? Tocmai ce am văzut un anunț. Și tinerii abia găsesc cu 3.500 după mulți ani de școală și sute de aplicări și interviuri”, a scris un român, conform sursei citate.

Anunțul a atras atenția internauților

Alți români chiar au crezut că anunțul este fals, sau că banii oferiți angajaților sunt „la negru”.

„Ce CV-uri atragi pentru o femeie de serviciu? Cele în care nu ai nimic de spus și nici liceul terminat, maximum 8–10 clase”, a scris un internaut. „E paradoxul joburilor: toți studiază să ajungă șefi, dar nu mai există subalterni”, a comentat o altă persoană.

Alți români au explicat că au cunoscut oameni care lucrează în astfel de poziții și câștigă chiar mai mult, în timp ce salariile oferite în Occident sunt chiar mai bune.

„Tragem de copii să meargă la școală, să învețe bine, să facă o facultate, să aibă un job bun, și după îi judecăm că nu vor să se angajeze ca măturători”, a spus un alt român.

Cum au reacționat internauții

Mulți oameni au fost surprinși de sumele mari oferite în acest domeniu și nu s-au sfiit să-și împărtășească nemulțumirea.

„Ce bine că studiez șase ani ca apoi să muncesc trei ani pentru un salariu mai mic de atât”, a spus o altă persoană.

Cu toate acestea, au fost și români care au explicat că un astfel de loc de muncă este mult mai complex și mai extenuant decât pare la prima vedere. Iar, având în vedere condițiile dificile de muncă, salariile nu sunt foarte mari.

„Problema nu este doar o scară. Acel anunț este de la o firmă de subcontractări și trebuie să te plimbi, cât ai programul de lucru plin, pe la 100 de scări — vorba vine, nu știu câte te pune pe zi — să faci treabă încontinuu, deci, dacă stai să prinzi multe blocuri de patru etaje fără lift, e cam aiurea și epuizant fizic”, a comentat un internaut.

„Există blocuri cu o scară și 150 de garsoniere. Dai cu mopul până cazi jos. Sau, când te fugărește 12 ore pe zi de la un bloc la altul și urci și cobori spălând zeci de etaje, să vezi ce ușor iei cei 5.000 de lei”, a scris și un alt român.

Mai multe