Când va fi Paștele ortodox în anul 2027. Catolicii vor sărbători cu mult timp înainte. Câte zile libere vor avea românii

Paștele de-abia a trecut, însă unii oameni deja verifică calendarul pentru anul următor. Iar în 2027, sărbătoarea Învierii Domnului va marca unul dintre cele mai mari decalaje în ce privește datele la care este sărbătorit Paștele ortodox și cel catolic.

Paștele ortodox va fi sărbătorit pe 2 mai în 2027
Paștele ortodox va fi sărbătorit pe 2 mai în 2027

Deja știm cu toții că credincioșii catolici și cei ortodocși sărbătoresc Paștele la date diferite. Însă, în general, diferența dintre cele două momente nu este una foarte lungă. Acest lucru va sta cu totul altfel în 2027, când Biserica Romano-Catolică va marca acest eveniment pe data de 28 martie, în timp ce credincioșii ortodocși vor sărbători Paștele de-abia pe 2 mai.

Această diferență se datorează modului diferit în care cele două biserici calculează data la care pică sărbătoarea. În ce privește Paștele ortodox, data de 2 mai este una neobișnuit de târzie, aproape de limita maximă posibilă pentru acest moment important din calendarul religios.

Când va fi sărbătorit Paștele în 2027

În același timp, credincioșii catolici vor sărbători Paștele mult mai devreme, pe data de 28 martie. Deși ambele biserici folosesc aceeași regulă pentru a calcula data Paștelui, ea se raportează la calendare diferite și la repere astronomice specifice. În unele situații, acest calcul poate duce la decalaje destul de mari, cum va fi cazul și în 2027.

Practic, primul reper folosit este data echinocțiului de primăvară, care este între 20 și 21 martie. Al doilea reper astronomic este prima Lună plină de după echinocțiu, numită Lună plină pascală. Dacă faza lunară are loc înainte de echinocțiu, ea nu este luată în calcul și este așteptată următoarea. Iar atunci când luna plină coincide cu o zi de duminică, sărbătoarea este amânată pentru săptămâna următoare.

Câte zile libere vor avea românii de Paște în 2027

În plus, determinarea datei implică și cicluri solare și lunare într-un interval de 19 ani, numit ciclu pascal. Iar motivul pentru care data Paștelui diferă între cele două confesiuni este faptul că Biserica Ortodoxă din țara noastră continuă să calculeze data Paștelui după calendarul iulian.

În ce privește zilele libere de anul următor, angajații vor avea liber în Vinerea Mare (30 aprilie), duminică, în ziua de Paște (2 mai) și luni, în a doua zi de Paște (3 mai). Desigur, data de 1 Mai este, de asemenea, zi liberă legală. Practic, această dată va oferi românilor oportunitatea de a se bucura de mai multe zile libere la rând.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
peter magyar prim ministru ungaria jpg
curatenie femeie shutter1 jpeg
Masă festivă de Paște în familie alături de prieteni Sursă wiekanocnerecepty pl jpg
lumanare paste jpeg
barbati triciclu captura video jpg
stellapro0 sozopol 717694 jpg
dan artimon facebook jpg
tarani romani 100 jpg
image
image