Apariție spectaculoasă în apele Mării Negre din România. Ce creatură uimitoare a fost surprinsă: „Tentaculele au milioane de țepi otrăvitori”

28 septembrie 2024 13:23   Național

O întâlnire spectaculoasă a avut loc sub apele Mării Negre, unde Valentin Marcoci, cunoscut drept „Omul cu brahii”, a postat o filmare  în care apare un animal extrem de rar în țara noastră. Este vorba despre cea mai mare specie de meduză din România, cunoscută drept rhizostoma pulmo.

Este un animal fascinant, de o frumusețe rară, iar acum poate fi admirat și într-un videoclip postat de românul supranumit drept „Omul cu brahii”. Valentin Marcoci este un freediver din Constanța, a cărui mare pasiune sunt scufundările în Marea Neagră.

În timpul unei astfel de expediții, el a dat peste această specie superbă de meduză, care, potrivit informațiilor de la adevarul.ro, mai poate fi găsită în Oceanul Atlantic, în estul Mediteranei, dar și, evident, în Marea Neagră.

Este cea mai mare meduză din Marea Neagră

Acest titan din adâncuri este cea mai mare specie de meduză din Marea Neagră. Rhizostoma pulmo are o formă asemănătoare cu un clopot, având un diametru de 20 - 30 de centimetri. De asemenea, ea are și 16 lobi marginali și opt organe comple de simț. 

Un adult din această specie poate să ajungă la o lungime maximă de 60 de centimetri, iar culoarea meduzei este alb-transparent, cu ușoare accente albastre.

Un adult poate ajunge și la 60 de centimetri

Aceste meduze nu sunt periculoase pentru om, dar faptul că înțeapă și că ajung tot mai aproape de malul mării, le clasează destul de jos pe lista animalelor favorite ale turiștilor.

„Prezența meduzelor la mal se datorează temperaturilor ridicate ale apei mării pe perioada verii și la începutul toamnei, curenților marini și furtunilor, fiind vorba de un fenomen natural.

Odată ajunse în zona de mal, numeroase exemplare mor și astfel se explică eșuările masive. Aceste meduze nu sunt periculoase pentru oameni, numai în cazul persoanelor sensibile, prin contactul cu pielea, pot apărea iritații, care dispar într-un timp scurt”, a explicat reprezentantul INCDM "Grigore Antipa", dr. Adrian Filimon.

Mai multe