Video cu incendiul de la Arhiepiscopia Tomisului. Ce pagube s-au produs

15 octombrie 2022 19:57   Național
Ultima actualizare:

La sediul Arhiepiscopiei Tomisului a izbucnit un incendiu în jurul orei 22:00, oră la care  ÎPS Teodosie urma să țină o slujbă, după programul anunțat pe rețelele de socializare.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța au fost solicitați sâmbătă seara, în jurul orei 22:00, să intervină la un incendiu produs în zona Peninsulară, la sediul Arhiepiscopiei Tomisului, scrie ziarul de Constanța. Și aici puteți urmări video incendiul.

Cu două zile în urmă, pe facebook-ul Arhiepiscopiei Tomisului a fost postat programul lui  ÎPS Teodosie.

„Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 15-17 octombrie:

Sâmbătă, 15 octombrie, - de la ora 7.30, cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va oficia Sfânta Liturghie și parastasul pr. Spiridon, la schitul „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Pârtești, județul Suceava;- de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Duminică, 16 octombrie, de la ora 6.45, va oficia slujba de sfințire mare a bisericii monument istoric „Adormirea Maicii Domnului I” din municipiul Constanța (zona Tomis mall). Așezământul de cult va fi resfințit deoarece a fost reabilitat întregul edificiu. Credincioșii se vor putea închina în Sfântul Altar.”, scrie pe Facebook-ul Arhipescopiei Tomisului.

Pagube uriașe provocate de incendiul de la Arhiepiscopia Tomisului

Întregul acoperiş al Palatul Arhiepiscopal, situat în imediata apropiere a Catedralei Sfinţii Petru şi Pavel, a fost distrus de incendiu. Mansarda, construită în mare parte din lemn, a fost transformată în scrum.

În plus, apa folosită de pompieri pentru a stinge flăcările s-a infiltrat în pereţi, provocând astfel daune importante şi în alte zone ale clădirii.

„În urma incendiului, a ars mansarda pe o suprafaţă de aproximativ 800 de metri pătraţi. La ora 1:27 incendiul a fost lichidat, dar echipajele de intervenţie au rămas la locul solicitării pentru îndepărtarea tuturor efectelor negative”, a transmis ISU Constanţa.  

A fost deschisă o anchetă

Într-un comunicat al IPJ Constanța se anunță că a fost întocmit un dosar penal în urma incendiului de la Arhiepiscopia Tomisului.

„În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere din culpă.

Cercetările continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.

Istoria Palatului Arhiepiscopal

Palatul Arhiepiscopiei Tomisului a fost construit între anii 1928-1932, după planurile arhitectului Ion D. Enescu. În clădirea Palatului Arhiepiscopal a funcționat, între anii 1957 – 1977, Muzeul de Arheologie, iar apoi Biblioteca Județeană, până în anul 1998. Ulterior, Palatul Episcopal și-a reluat destinația inițială, de reședință a Arhiepiscopiei Tomisului.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Mai multe