Au început lucrările la Magistrala 6 a metroului. Gara de Nord-Aeroportul Otopeni va avea 14,2 km și 12 stații

17 decembrie 2023 10:04   Național

Magistrala 6 a metroului bucureștean va avea o lungime de 14,2 km și 12 stații de metrou. Este prevăzut ca lucrările la structuri, tuneluri și stații să aibă un termen de proiectare de 12 luni și 36 de luni pentru execuție. Urmează apoi semnarea altor contracte pentru realizarea instalațiilor, finisajelor și achiziția de rame noi.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a semnat, miercuri, 13 decembrie,  autorizaţia de construire necesară pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de structură de rezistenţă la lotul 1.1, respectiv 1 Mai – Tokyo, din cadrul obiectivului ce va asigura legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă, prin intermediul Magistralei 6 „1 Mai – Otopeni”, transmite MTI într-un comunicat preluat de Agerpres.

Lucrările demarate pe 15 decembrie vor fi executate de către Asocierea în participaţiune Alsim Alarko – Makyol, constructorul desemnat de Metrorex și vor viza strict proiectarea şi execuţia lucrărilor de structură de rezistenţă la secţiunea de sud a M6.

„Suntem pregătiţi să demarăm lucrările la noua Magistrală 6, pentru execuţia lucrărilor de structură de rezistenţă pentru Lotul 1.1: 1 Mai – Tokyo. Pentru început, prezenţa şantierului se va face simţită la suprafaţă, iar noi vom face tot posibilul ca disconfortul inerent creat de lucrări să fie resimţit la minim de participanţii la trafic şi de cei din vecinătatea şantierului. După pregătirea terenului de lucru şi implementarea organizării de şantier, vor începe lucrările în subteran. TBM-urile vor începe excavările, de la staţia Tokyo, Aeroport Băneasa, Gara Băneasa”, a declarat reprezentantul unuia dintre constructori, Ertugrul Aydin.

Citește continuarea pe canal33.ro. 

Mai multe