BNR, creștere alarmantă a dobânzii cheie! Ce se întâmplă cu ROBOR-ul

11 mai 2022 7:51   Național
Ultima actualizare:

BNR (n.r. Banca Națională a României) a majorat, ieri, dobânda-cheie până la valoarea de 3,75%. Această creștere va fi resimțită în indicele ROBOR, indicatorul care are rolul de a calcula ratele creditelor cu dobândă variabilă.

În urma majorării realizate de BNR, cetățenii care au credit bancar în lei, cu dobândă variabilă, vor avea mult mai mult de plătit pentru ratele lunare, anunță BNR.

Când vor fi resimțite aceste modificări ale ratelor

Totuși, aceste creșteri ale ratelor bancare nu vor fi resimțite de astăzi, ci peste 3 sau 6 luni, în funcție de contractul realizat cu entitatea bancară.

De asemenea, și dacă cetățenii au depozite bancare, aceștia vor beneficia de un randament mult mai bun. Totuși, randamentul se va clasa sub rata inflației (10,15%). Aceste schimbări se vor resimți, de asemenea, în funcție de contractul bancar. 

Citește și Indicele ROBOR a ajuns la 5,21%. Cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani

Această creștere a dobânzilor la nivel european se datorează situației economice întâlnite la nivel mondial. După doi ani de pandemie și un război recent în Europa, lanțurile de aprovizionare și piețele energetice au fost puternic lovite de aceste modificări. 

Prin creșterea ratei de referință, mai multe bunuri și servicii se vor majora, dar și împrumuturile bancare se vor scumpi. Prin această reducere a cererii, Banca Națională a României are în vedere să reducă rata inflației. 

În luna aprilie, inflația anuală a depășit pragul de 13%, cu mult peste așteptările oficialităților. Serviciile și bunurile care s-au scumpit cel mai mult sunt: energia electrică și gazele (26-28%), dar și prețurile la alimente, care au crescut cu 2,5%. 

Ce poți face pentru a plăti rate mai mici la bancă

În funcție de contractele realizate cu entitatea bancară, cetățenii pot alege să plătească rate mult mai mici la bancă, care pot trece contractele de credit de la ROBOR la IRCC.

În schimb, această schimbare este valabilă doar pentru românii ce și-au luat credite după anul 2019. Aceștia pot plăti o dobândă mult mai mică, față de cei care au credite puternic influențate de indicele ROBOR. 

Vezi și Credite garantate de stat, pentru tineri, disponibile din vară. Anunţul Gabrielei Firea

Persoanele ce doresc să-și schimbe contractele de la ROBOR la IRCC, pot depune o cerere la care băncile sunt nevoite să răspundă în termen de maximum 60 de zile și se încheie cu un act adițional cu debitorii. 

În acest moment, indicele ROBOR este la 5,21%, iar indicele IRCC este evaluat la 4,11%.

Indicele de Referință pentru Calcularea Creditelor, IRCC, este cunoscut și drept „noul ROBOR”, iar acesta este un indice de referință, care a început să fie utilizat începând cu data de 2 mai 2019. IRCC este valabil pentru toate creditele cu dobândă variabilă, luate în lei.

Indicele ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este puternic influențat de raportul cerere-ofertă. Sistemul ROBOR are în vedere împrumutarea altor bănci, care fac parte din același sistem, cu o sumă de bani. Așadar, indicele ROBOR nu este stabilit de Guvern României, ci de o piață internațională interbancară.

De ce sunt dobânzile la credite legate de ROBOR?

Deoarece, în 2010, Guvernul României a decis că se pot acorda credite fie cu rată de dobândă fixă, fie cu rată a dobânzii corelată la un indice de referință. Așadar, în urma unei Directive Europene, Guvernul a decis să protejeze populația de eventuale creșteri ale ratelor dobânzilor la credite, care ar putea fi stabilite în urma unor decizii unilaterale ale băncilor.

Variația ROBOR este resimțită în creditele în lei cu dobândă variabilă. Pentru creditele în euro, acestea sunt influențate de indicele Euribor. 

Oricât de înfricoșătoare sunt aceste statistici, realitatea din teren e mereu alta. Cât de mult v-au afectat schimbările economice din ultimul an? Cât de mulți bani sunteți nevoiți să scoateți, acum, din buzunar pentru a plăti ratele bancare? Așteptăm poveștile dumneavoastră, însoțite de un număr de telefon și poze comparative cu ratele pe care le-ați plătit anul trecut și anul acesta, pe adresa de e-mail pont@click.ro!

Mai multe