Credite garantate de stat, pentru tineri, disponibile din vară. Anunţul Gabrielei Firea

Prin programul „Family Start”, membrii tinerelor familii vor putea accesa credite de până la 75.000 de lei și prin programul Student Invest, tinerii vor putea primi credite de până la 50.000 de lei.

credit lei jpeg

Diferența dintre creditele clasice și cele accesate prin cele două programe este că acestea vor fi supuse unui regim mai avantajos din punctul de vedere al dobânzilor și, cel mai important, vor putea fi accesate de tinerii care în mod obișnuit nu se încadrează în criteriile de acordare impuse de bănci.

CREDITELE VOR FI ACORDATE DE BĂNCILE COMERCIALE

Creditele vor fi acordate de băncile comerciale și vor fi garantate de stat. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse.

Pregătim cele două programe naționale de susținere a tinerilor și familiilor - Family Start și Student Invest - incluse în programul guvernamental “Sprijin pentru România”.  Fondul Român de Contragarantare este partenerul nostru în acest demers. Împreună cu Ministerul de Finanțe vom acorda acest sprijin financiar sub forma unor credite garantate de stat. Am avut discuții amănunțite cu ministrul Adrian Câciu și avem toate susținerea sa”, au declarat reprezentanții ministerului condus de Gabriela Firea.

PROIECTUL URMEAZĂ SĂ FIE APROBAT PÂNĂ LA VARĂ

Un termen preconizat pentru debutul celor două programe de finanțare este vara acestui an, în prezent, proiectul fiind pe masa Guvernului.

Tinerii trebuie ajutați să-și întemeieze o familie. Acesta va fi scopul ajutorului prin programul Family Start. Le vom da posibilitatea tinerilor să obțină mai ușor un credit pentru a-și organiza nunta, pentru a acoperi cheltuielile cu educația copiilor sau pentru a cumpăra mașini de familie, cu 7 locuri. Creditul maxim garantat de stat va fi de 75.000 de lei”, a transmis Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse.

Proiectul a fost elaborat de Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea
Proiectul a fost elaborat de Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea

Cel de-al doilea program, Student Invest va veni în sprijinul tinerilor înscriși la facultate în România. Vor putea accesa credite prin care să-și cumpere cărți, să-și achite taxe de studii sau să-și plătească o chirie pe perioada studiilor 50.000 de lei este valoare creditului care poate fi obținut de un tânăr student.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net