Ca-n filmele horror! O adolescentă și mama ei, internate Spitalul Județean Cluj. Vedeau din salon cum se fac autopsii

9 noiembrie 2023 12:32   Național

Ana Moldovan și fiica ei adolescentă, în vârstă de 14 ani, au avut parte de o experiență traumatizantă, în timp ce se aflau internate în Spitalul județean din Cluj, la dematologie.

De la fereastra salonului aflat în secția dermatologie din Cluj, femeia și fata ei priveau zilnic cum se făceau autopsii pe cadavre, prin ferestrele mari și neacoperite de la Anatomie Patologică.

„E un film horror și vă spun, am ieșit traumatizate din spital. Cum e posibil așa ceva? Sunt geamuri imense, nu sunt acoperite. Și să vrei să nu vezi, tot vezi, că nu ai încotro. Păi e posibil ca pacienții să vadă morții cum sunt întorși, cărați, cum se eviscerează, cum scot plămânii din ei, cum dau cu dușul pe ei?

Am spus prima dată acest lucru asistentelor și au zis că nu au ce să facă. Dar e inuman. Cu mine în salon a stat o doamnă cu infecții la picioare. Vă spun, toată ziua cobora din salon și stătea afară să nu mai vadă ce se întâmplă. Era frig, nu era, ea era acolo. Fiica mea are coșmaruri. Păi cum, domnilor, la vârsta asta să te expună la așa ceva?”, a declarat pacienta.

„Vin zilnic mașini cu girofarul pornit, vin mașini mortuare, scot morții, îi vezi cum îi cară, apoi vezi camera aceea și ce fac acolo. Nici o jaluzea, nimic. Cum se poate așa ceva? Câteva ore în fiecare zi. De dimineață, de la prânz, ore în șir. Vă spun, noi nu am mai dormit de când ne-am externat, din 3 noiembrie”, a adăugat femeia din Cluj. 

Nu a fost înțeleasă de șeful de secție

Profesorul Lucian Băican, care este șef de secție la dermatologie, nu a găsit o soluție pentru problema femeii, ba chiar ar fi amenințat-o cu judecata.

„Profesorul Băican a venit în salon și mi-a zis să nu mai filmez că mă dă în judecată, că nu am voie. I-am zis că nu îi filmez secția, ci ce se vede de la geam, panorama de la derma și dacă e normal asta.

A spus că nu are bani el de jaluzele și ne-a transmis să nu ne uităm pe geam, că de ce ne uităm? Doctorița Corina Băican, (soția profesorului, n.r.) care a primit-o pe fiica mea, mi-a zis să ne găsim un alt medic cu care să rezonez, că are impresia că nu sunt mulțumită.

Ce e asta? Cum adică? Păi eu plătesc asigurări de sănătate și voi mă trimiteți în altă parte? Mi-a zis că sunt 100 de dermatologi în Cluj și că mai bine aș căuta pe altcineva”.

Potrivit Actual de Cluj, Lucian Băican spune că: „Eu nu am cum să pun pe geamurile saloanelor recent renovate din secție ceva, să le astup cu jaluzele, dar trebuie rezolvată această problemă, într-adevăr. Din ce am înțeles, doamna manager (Claudia Gherman – n.r.) a și discutat deja cu cei de la Anatomie Patologică să se acopere acele geamuri, să nu fie vizibilă sala de autopsii.”

Mai multe