Calendar ortodox 2022, 14 mai. Sfinții zilei. Sfântul Mucenic Isidor din Hios

13 mai 2022 19:01   Național

Sfântul Mucenic Isidor din Hios este prăznuit la data de 14 mai în calendarul ortodox. Sfântul Mucenic Isidor din Hios este între sfinții zilei pomeniți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 14 mai.

Calendar ortodox 2022, 14 mai. Sfinții zilei. Sfântul Mucenic Isidor din Hios

Sfântul Mucenic Isidor din Hios a intrat în armata împăratului Deciu chiar în primul an al înscăunării în subordinea comandantului Numerian. Apoi împăratul Deciu a dat ordin ca toți militarii din armata sa să aducă jertfă zeilor, iar cei ce nu o vor face să fie obligați prin chinuri și tortură. Înainte de a se alătura armatei Isidor ducea o viață dreaptă, petrecându-și viața ținând posturile și înfrânându-și poftele, făcea lucrurile cu înțelepciune, se ferea de desfătările și deșertăciunile lumii și fugea de lucrurile necurate pe care le făceau păgânii.

Acum în armată fiind, iar ordinul împăratului fiind dat, Isidor a fost deconspirat la comandant de un camarad, un soldat cu numele de Iulie, că refuză să împlinească ordinul împărătesc de a aduce jertfă idolilor. Atunci comandantul i-a dat de ales, să jertfească idolilor sau va fi bătut. A fost bătut cu vine de bou dar Isidor tot Îl mărturisea pe Hristos.  Atunci i-au tăiat limba ca să nu-l mai mărturisească pe Hristos dar sfântul Mucenic tot grăia Adevărul, în schimb comandantul nu mai putea scoate o vorbă chiar dacă avea limba în gură, la locul ei.

Atunci Sfântului mucenic Isidor i-au tăiat capul, și trupul i l-au aruncat la câini, dar animalele înfometare nu s-au atins de el. Un creștin tăinuit pe nume Amonie a luat cinstitul trup și l-a îngropat în secret și mai târziu, și el la rândul lui, și-a primit coroana mucenicească.

Mai apoi o cuvioasă pe nume Mironia a găsit moaștele lui Isidor, le-a scos din pământ, le-a uns cu miresme de preț și le-a așezat în pânză curată, iar după încetarea prigoanelor a zidit o biserică închinată sfântului și unde bolnavii se vindecau rugându-se la Dumnezeu iar Sfântul Mucenic Isidor din Hios le era mijlocitor. 

Troparul Sfântului Mucenic Isidor din Hios

 Glasul al 4-lea

Mucenicul Tău, Doamne, Isidor, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru.; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Condacul Sfântului Mucenic Isidor din Hios

 Glasul al 3-lea 

Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.

Îndreptător prea mare lumii tu te-ai arătat, sfinte, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu. Pentru aceasta te lăudăm pe tine astăzi, mucenice de Dumnezeu înțelepțite, mărite Isidor.

La 14 mai în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți

  • Sfântul Mucenic Terapont; 
  • Sfântul Mucenic Alexandru din Conducheli; 
  • Sfinții Mucenici Alexandru, Varvar și Acolut; 
  • Sfântul Leontie, patriarhul Ierusalimului; 
  • Sfântul Mucenic Marcu Criteanul; 
  • Sfântul Mucenic Ioan Bulgarul.
Mai multe