Calendar ortodox 2022, 19 iulie. Sfinții zilei. Sfânta Cuvioasă Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare

19 iulie 2022 5:00   Național

Sfânta Cuvioasă Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare, este prăznuită la data de 19 iulie în calendarul ortodox. Sfânta Cuvioasă Macrina este între sfinții zilei pomeniți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 19 iulie.

Calendar ortodox 2022, 19 iulie. Sfinții zilei. Sfânta Cuvioasă Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare

Sfânta Cuvioasă Macrina, a fost sora Sfinților Vasile cel Mare și a lui Grigorie de Nissa, fiind cea mai mare din cei 10 copii ai familiei. Sfânta Macrina a fost logodită cu un bărbat de seamă, respectat și cinstit, iscusit la învățătură și strălucit în înțelepciune, dar acesta a murit tânăr iar planurile lor de nuntă au fost zădărnicite.

Fecioara Macrina a considerat că promisiunea de logodnă nu poate fi încălcată așa că s-a gândit că al doilea bărbat nu-i mai trebuie. Ea a rămas alături de mama ei, Emilia, să-i fie de ajutor și sprijn și împreună au intrat la mănăstire. După ce maica Emilia a trecut la Domnul, Sfânta Macrina s-a retras în pustie, unde s-a rugat până la moarte.

Înainte să moară sfânta Macrina a fost vizitată de fratele ei, Grigorie de Nissa, pe care nu-l mai văzuse de opt ani au petrecut câteva ore împreună și au depănat amintiri. Grigorie a stat la căpătâiul surorii lui până aceasta și-a spus ultima rugăciune, și-a făcut semnul crucii, apoi împăcată cu lumea aceasta s-a alăturat cetei cuvioaselor care stau dea dreapta Domnului. 

Troparul Sfintei Cuvioase Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare

 Glasul al 8-lea

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Macrina, duhul tău.

Condacul Sfintei Cuvioase Macrina, sora Sfântului Vasile cel Mare

 Glasul al 4-lea 

Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.

Iubind din toată inima pe Dumnezeu Cel Bun, Preacuvioasă Macrina și cinstita Cruce a Acestuia pe umeri luând, cu osârdie ai urmat Lui, de unde ai și aflat iertare de greșeli.

La 19 iulie în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți

  • Sfântul Cuvios Die, făcătorul de minuni; 
  • Patru Sfinți Sihastri; 
  • Sfântul Teodor, arhiepiscopul Edesei; 
  • Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Mai multe