Calendar ortodox 2022, 26 decembrie. Sărbătoarea zilei. Soborul Maicii Domnului
Soborul Maicii Domnului este prăznuit la data de 26 decembrie în Calendarul ortodox. Soborul Maicii Domnului este sărbătoarea zilei, cinstită de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 26 decembrie.
Calendar ortodox 2022, 26 decembrie. Soborul Maicii Domnului
Sfântul Iosif se trăgea din seminția lui David și a lui Solomon adică era din neam împărătesc. El și-a luat nevastă pe Salomeea, fiica lui Agheu, care i-a născut patru băieți: Iacob, Simon, Iuda și Iosie și două fete: Estera și Tamar (sau Marta).
După ce a murit Salomeea, femeia lui Iosif, el a petrecut multe zile în curățenie și fără prihană. Pentru aceasta a fost ales să fie logodnic și păzitor al fecioriei Maicii Domnului. A primit cinstea de a fi numit tatăl lui Iisus pentru că avea o viață desăvârșită și plină de fapte bune. Cu adevărat a fost bărbat vrednic de l-a ales Dumnezeu și l-a făcut slujitor al Tainei mântuirii oamenilor. La optzeci de ani a primit-o în grijă, mai întâi ca logodnică pe Preacurata Fecioară Maria spre păzirea fecioriei ei și nu spre însoțire trupească, și-i slujea ei ca Maică a Domnului și ca Doamnei și stăpânei sale și a toată lumea.
Dreptul Iosif slujea în felul acesta și lui Dumnezeu și Pruncului născut din Dânsa, cu bună cucernicie și cu frică. Le-a câștigat hrană cu truda și cu osteneala mâinilor lui, deoarece chiar dacă era de os împărătesc era sărac.
A murit la o sută zece ani și s-a dus la părinții săi în iad și le-a dus vestea cea bună plină de bucurie a venirii lui Mesia, cel ce eliberează și mântuiește neamul omenesc, Hristos Dumnezeu căruia I se cuvine slavă în veci.
Calendar ortodox 2022, 26 decembrie. Sfântul Cuvios Nicodim de la Tismana
Sfântul Cuvios Nicodim a fost macedo-român, din sudul Serbiei de astăzi, fiind rudă cu despotul Serbiei Lazăr și cu voievodul țării Românești, Nicolae Alexandru Basarab. După ce a mers la școală este atras de viața monahală și se retrage la mănăstirea Hilandar în sfântul Munte Athos unde ajunge chiar egumen. În jurul lui s-au adunat monahi greci, sârbi, macedoneni, români și bulgari ci era dascăl iscusit, bun teolog și părinte duhovnicesc pentru mulți, practicant al rugăciunii lui Hristos.
Primește îndrumare de la Dumnezeu să meargă în valea râului Vodița, la o mică sihăstrie de vlahi. Cu ajutorul domnitorilor Vlaicu Vodă (1364-1377) și Radu cel Mare (1377-1384) ridică o biserică din piatră cu hramul Sfântul Antonie cel Mare și chilii pentru călugări. Pe valea pârâului Tismana, unde exista o biserică de lemn cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Nicodim ridică mănăstirea Tismana și le organizează după tradiția și obiceiurile de la Sfântul Munte. De asemenea organizează o școală renumită de copiști și caligrafi, care va ajunge renumită în toată peninsula balcanică. Cu puterea lui Hristos a făcut multe minuni, a scos duhuri necurate și a vindecat multe neputințe ale oamenilor. La bătrânețe a lăsat pe ucenicul său Agaton să se îngrijească de Vodița și de Tismana și el s-a retras la peștera care există și astăzi. Se acolo se cobora duminica și la praznice, săvârșea sfânta și dumnezeiasca liturghie, vindeca bolnavi, mânca la trapeză, mângâia cu cuvânt de folos pe toți apoi se retrăgea din nou, sus la peșteră.
A mai întemeiat mănăstirile Vișina de pe Valea Jiului și Prislop. S-a mutat din viața vremelnică la cele veșnice la 26 decembrie 1406. Pentru că un domnitor a vrut să-i ia moașele să le aducă la București Sfântul s-a arătat în vis egumenului și i-a cerut să îi ascundă moaștele mai puțin un deget. Așa că au luat un deget, mir de la moaște și o cruce de plumb pe care sfântul o purta la gât și le-a pus într-un vas, iar moaștele le-a ascuns.
Cei care știau ascunzătoarea s-au prăpădit iar moaștele au rămas ascunse.
Troparul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana
Glasul 1
Celui Ce a Răsărit din Fecioara, Mai Marelui Păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părinte al nostru Sfinte Nicodim. Cu postul, cu privegherea și cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfințit de cele cerești, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Pentru aceasta strigăm: Slavă Celui Ce te-a preaslăvit pe tine; Slavă Celui Ce ți-a dat ție putere; Slavă Celui Ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.
Condacul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana
Glasul 8
Ca pe cel împreună râvnitor sfinților și ca pe un părinte mare, toată lavra ta, Tismana, te cinstește pe tine cu credință, Sfințite Nicodim; pe care păzește-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită și netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios și pururea lăudat.
La 26 decembrie în calendarul ortodox 2022 mai este pomenit
- Sfântul Eftimie Mărturisitorul, Episcopul Sardelor