Calendar ortodox 2022, 27 august. Sfinții zilei. Sfântul Cuvios Pimen cel Mare

26 august 2022 20:48   Național
Ultima actualizare:

Sfântul Cuvios Pimen cel Mare este prăznuit la data de 27 august în calendarul ortodox. Sfântul Cuvios Pimen cel Mare este între sfinții zilei cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 27 august. 

Calendar ortodox 2022, 27 august. Sfântul Cuvios Pimen cel Mare

Sfântul Cuvios Pimen cel Mare a trăit în vremea împăratului roman Teodosie cel Tânăr. (408-450). Era  de origine egipteană și a fost unul din primii părinți vestiți din pustiu. El s-a retras din lumea aceasta de tânăr la una din mănăstirile din pustiul egiptean Sketis.

Când era doar un începător Sfântul Paisie l-a recunoscut ca pe un potențial om al lui Dumnezeu zicând despre el: “Acest copil v-a mântui pe mulți, pentru că mâna lui Dumnezeu este peste el”. De mic copil Sfântul Pimen își ducea zilele în nevoințe pustnicești adunând faptele cele bune, iar când a venit vremea a fost tuns a monahism. Cu împreună lucrare lui Dumnezeu el se întărea asupra potrivnicului cel nevăzut iar trupul și-l obișnuia cu lipsurile  și nevoințele. Regulile la mănăstire erau stricte. Patru ore de somn, patru de muncă și patru ore de citit Psaltirea.

De dimineață până amiază munceau și se rugau, de la amiază la vecernie lecturau din sfinții părinți iar după amiază pregăteau singura masă din zi, când mâncau în special legume. Despre post Sfântul preacuvios Pimen obișnuia să spună: “Postim pentru a ne stăpâni trupurile și nu pentru a le ucide”.  El obișnuia să se ferească în special de clipele care îi întrerupeau singurătatea și care-i puteau muta gândul de la Dumnezeu, considerând chilia ca un mormânt în care călugărul trebuia să rămână străin de cele pământești.

Pimen a refuzat să-și vadă propria-i mamă ca să nu-l tulbure cu cele lumești cerându-i să se vadă în împărăția cerurilor, iar înțeleapta mamă a înțeles mesajul și cu bucurie a acceptat promisiunea de a se revedea în lumea de apoi.

Cuviosul Pimen este unul din cei mai dragi părinți ai pustiei cu peste 200 de maxime și vorbe înțelepte păstrate în patericul egiptean, profunde și pline de înțelepciune.

Troparul Sfântului Cuvios Pimen cel Mare

 Glasul al 8-lea

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Pimen, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Pimen cel Mare

 Glasul al 4-lea

Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.

Sosit-a astăzi sfântă pomenirea strălucitelor tale lupte, cuvioase părinte, veselind sufletele binecredincioșilor, Sfinte Cuvioase Părinte Pimen, de Dumnezeu Cugetătorule, părintele nostru.

La 27 august în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți

  • Sfântul Ierarh Osie, Episcopul Cordobei; 
  • Sfântul Mucenic Fanurie; 
  • Sfânta Muceniță Eutalia 
Mai multe