Calendar ortodox 2022, 8 octombrie. Sfinții zilei. Sfânta Cuvioasă Pelaghia
Sfânta Cuvioasă Pelaghia este prăznuită la data de 8 octombrie în calendarul ortodox. Sfânta Cuvioasă Pelaghia sunt între sfinții zilei cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 8 octombrie.
Calendar ortodox 2022, 8 octombrie. Sfinții zilei. Sfânta Cuvioasă Pelaghia
Sfânta Cuvioasă Pelaghia s-a născut într-o familie de păgâni și a primit numele de Margareta. Ea a ajuns să fie cunoscută pentru frumusețea ei neasemuită, pentru averea ei dar mai ales pentru viața desfrânată pe care o ducea.
Când sfântul Sinod s-a ținut în Antiohia, Sfântul Non episcopul Edesei ținea o cuvântare pe scările de la intrarea bisericii Sfântului Iulian Martirul. Prin fața bisericii a trecut Margareta cu alaiul ei, îmbrăcată provocator ca o curtezană, și episcopii au întors capetele jenați doar sfântul Non a urmărit-o cu privirea până ce a ieșit din raza lui vizuală apoi i-a întrebat pe episcopi: “Nu v-a plăcut frumusețea acelei femei?” Episcopii au tăcut încurcați de întrebare dar Sfântul Non a continuat: “Cred că Dumnezeu ne-a trimis-o să ne dea o lecție.
Ea se străduiește atât de mult ca să se păstreze frumoasă iar noi ne străduim prea puțin în a ne îngriji de episcopiile noastre și chiar de propriile noastre suflete”. După câteva zile, la aceeași biserică, Margareta a auzit predica sfântului Non despre înfricoșata judecată a lui Dumnezeu și despre pedeapsa celor păcătoși. Cuvintele au lovit-o exact unde o durea mai tare și în acel moment s-a căit de toate păcatele ei și căzând înaintea sfântului a cerut botezul.
Ea a primit la botez numele de Pelaghia, și-a dăruit toată averea bisericii spre a fi împărțită săracilor, s-a îmbrăcat în haine bărbătești și a părăsit orașul. A mers la Ierusalim, a găsit o peșteră în Muntele Măslinilor, a trăit ca un sihastru, fiind cunoscută și cinstită ca Pelaghie “călugărul fără barbă”. După încă vreo trei ani a trecut pe acolo Iacob, diacon al sfântului Non și a ajuns la chilia ei chiar când Pelaghia trecea la cele veșnice, și când s-a descoperit că era femeie.
Sfânta Pelaghia a adormit în pace în anul 461.
Troparul Sfintei Cuvioase Pelaghia
Glasul al 8-lea
Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Pelaghia, duhul tău.
Condacul Sfintei Cuvioase Pelaghia
Glasul al 2-lea
Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare
Trupul tău cu posturi topindu-ți, cu rugăciuni neadormite pe Ziditorul ai rugat, ca să iei iertare desăvârșită pentru faptele tale; și ai și luat cu adevărat, cuvioasă, alergând pe calea pocăinței.
La 7 octombrie în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți
Sfântul Cuvios Mucenic Ignatie; Sfânta Cuvioasă Taisia; Cuviosul Nou Mucenic Ignatie Athonitul.