Când va fi deschisă stația de metrou „Tudor Arghezi”! Primăria Sectorului 4 a făcut anunțul

22 septembrie 2023 15:58   Național

Lucrările pentru noua stație de metrou „Tudor Arghezi” au fost finalizate încă din decembrie 2022, însă aceasta va intra în circuitul normal de transport public de călători cel mai târziu la jumătatea lunii noiembrie.

Când va fi dată în folosință stația „Tudor Arghezi”

Urmare a întâlnirilor de lucru care au avut loc, recent, între primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă şi reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi ai S.C. Metrorex S.A, a fost agreat un calendar de activităţi punctuale, la finalul cărora, mai exact, în data de 15 noiembrie cel târziu, staţia „Tudor Arghezi” să fie dată în folosinţă, potrivit comunicatului de presă al Primăriei Sectorului 4, scrie Observatornews.ro.

Tot atunci, staţia de metrou construită de către comunitatea Sectorului 4 va deveni un punct multimodal de transport, fiind conectată direct, printr-un tunel pietonal subteran, cu parcarea etajată din apropiere, unde oamenii care vin din afara oraşului îşi pot lăsa maşinile în siguranţă, pentru a-şi continua călătoria către centrul Capitalei folosind metroul.

Staţia „Tudor Arghezi”, construită de administrația locală 

Staţia de metrou „Tudor Arghezi” este o investiţie în valoare de 50 de milioane de euro – fonduri nerambursabile, unică în România prin prisma faptului că a fost construită de către o administraţie locală.

Împreună cu linia de legătură, noua staţie are o suprafaţă de peste 15.000 de metri pătraţi, între staţia Berceni, actualul capăt al Magistralei 2 şi Şoseaua de Centură, şi are un traseu cu o lungime totală de 1,6 kilometri.

Staţia Tudor Arghezi are 5 zone de acces pietonal

Staţia este construită la nivel suprateran şi are un regim de înălţime de P+2E. Peronul staţiei se află la parter, iar zonele administrative sunt repartizate la nivelul celor două etaje. Totodată, staţia Tudor Arghezi este prevăzută cu cinci zone de acces pietonal.

Una dintre acestea este situată vizavi de staţia de metrou şi asigură legătura cu peronul noii staţii, printr-un pasaj pietonal subteran, cu o lungime de 14 metri, ce subtraversează Şoseaua Berceni.

Stația de metrou are 70 de camere video 

Mai mult, accesul călătorilor pe peron este facilitat de şapte scări rulante, precum şi de şapte lifturi care vor uşura accesul persoanelor cu dizabilităţi. Totodată, pe toată lungimea peronului, a fost montat un covor tactil de direcţionare pentru persoanele cu deficienţe de vedere.

O importanţă deosebită a fost acordată dotărilor şi măsurilor de siguranţă şi protecţie a călătorilor, conform normelor specifice transportului cu metroul. Astfel, în staţia de metrou Tudor Arghezi a fost instalat un sistem de supraveghere, format din 70 de camere video, montate atât la nivelul peronului, a celor două vestibule, cât şi în cele cinci zone de acces.

Mai multe