Cazul Crevedia, tras la indigo cu tragedia de la Colectiv: „Nu îi lăsați să moară”
Una dintre supraviețuitoarele de la Colectiv, Alexandra Furnea, a scris, sâmbătă noaptea, pe pagina sa de Facebook, un mesaj în care critică autoritățile pentru modul în care au reacționat, după tragedia de sâmbătă seară.
Alexandra Furnea susține în postare că nici acum, la opt ani distanță de tragedia de la Colectiv, spitalele tot nepregătite sunt, iar infecțiile nosocomiale continuă să ucidă și le transmite autorităților să nu îi lase și pe marii arși de la Crevedia să moară.
„Să nu credeți vreo clipă că acum avem tot ce ne trebuie. Nu avem. Spitalele tot nepregătite sunt, iar nosocomialele continuă să ucidă. Dragi autorități, stimați miniștri, dați-le marilor arși de la Crevedia șansa pe care ne-ați refuzat-o nouă.
Nu îi lăsați și pe ei să moară, ca să ascundeți neputințele sistemului medical, devastat de corupție, și ca să vă protejați funcțiile.
Transferați-i în străinătate acum, nu peste o săptămână. Cerșiți, dacă este necesar, locuri. Implorați-i să ne primească răniții. Dovediți că România a învățat ceva din Colectiv”, a scris Alexandra Furnea.
Mulți răniți în stare gravă, după exploziile de la Crevedia
Mai multe explozii au avut loc, sâmbătă, la o stație GPL din Crevedia, pe DN1A. Aceasta a fost urmată de o explozie mult mai puternică, chiar în timpul intervenției pompierilor. Cel puțin o persoană a murit și alte 46 sunt spitalizate, dintre care 8 intubate.
Dintre răniți, 26 sunt pompieri, unii în stare gravă. România a activat Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul victimelor.
Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat ancheta în cazul exploziilor de la o staţie GPL din Crevedia, fiind făcute cercetări in rem pentru distrugere din culpă.
„În cauză se efectuează cercetări in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru ( art. 255 alin 1 şi 2 din Codul Penal). A fost începută cercetarea la faţa locului, aceasta fiind coordonată de către procurorul de caz din cadrul PÎCCJ. Au fost cooptaţi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul IGPR, specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul IGPR, experţi de la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiţiei, specialişti de la INSEMEX Petroşani, inspectori de inspecţia muncii, ofiţeri din cadrul IPJ Dâmboviţa”, a precizat sursa citată.