Ce averi au candidații la alegerile prezidențiale 2024. Cine este cel mai „bogat”, dar și cel mai „sărac”

17 septembrie 2024 10:05   Național

Cei șase candidați la alegerile prezidențiale de anul acesta se pot lăuda cu averi impresionante. Potrivit celor mai recente declarații de avere, unii au mașini vechi de aproape două decenii, în timp ce alții dețin un număr destul de mare de locuințe.

Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, prim-ministru al României și candidat PSD la alegerile prezidențiale din 2024, deține (împreună cu soția) două terenuri în județul Buzău, cumpărate în 1999 și 2002, cu o suprafață totală de 450 de metri pătrați. Tot în județul Buzău, el deține o casă de 282 de metri pătrați construită în 2005 și o casă de 43 de metri pătrați cumpărată în 1999, precum și active financiare în valoare de 45.000 de lei și 5.500 de euro la momentul completării declarației de avere în iunie 2024.

De asemenea, Ciolacu și-a împrumutat un nepot cu 435.000 lei și deține acțiuni de circa 3.000 de lei la o societate comercială. În plus, are datorii de circa 35.000 de lei la o bancă, iar indemnizațiile de anul trecut, 2023, de prim-ministru și deputat, i-au adus un venit anual de aproape 180.000 de lei.

La rândul său, conform declarației de avere depusă de Marcel Ciolacu, în iunie 2024, la Camera Deputaților, soția premierului a avut în anul 2023 un venit de 54.739 lei.

Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă (senator, candidat PNL la alegerile prezidențiale din 2024) deține 2.829 metri pătrați de teren în Pielești, județul Dolj, și 600 metri pătrați de teren în Dumbrăveni, județul Ilfov, potrivit declarației sale de avere depusă la Senatul României în iunie 2024.

În Dumbrăveni, acesta deține o casă de 232 metri pătrați și două autoturisme, o Toyota Corola din 2006 și o Toyota Rav3 din 2020. Nicolae Ciucă mai are depozite bancare în valoare totală de aproximativ 330.000 de lei și datorii bancare de 100.000 de lei.

În plus, fostul premier a avut un venit de 200.000 de lei în 2023 din indemnizația primită de la Guvernul României și o pensie militară care i-a adus anul trecut 232.000 de lei, în timp ce soția sa are 69.000 de lei dintr-o pensie de serviciu de la Ministerul Apărării Naționale.

Citește continuarea pe Adevărul.ro.

Mai multe