Ce categorii de români vor putea să cumuleze în continuare pensia cu salariul de la stat

28 iunie 2023 7:58   Național

Potrivit unui proiect și amendamentelor depuse în Parlament, reprezentanții guvernului și-au propus să interzică, în sistemul bugetar, cumulul pensiei cu salariul. Cu toate acestea, se pare că vor exista și anumite categorii de români care ar putea beneficia în continuare de această posibilitate a cumulului pensiei cu leafa, asta după ce în proiectul legislativ au fost incluse și anumite excepții.

Care sunt categoriile de pensionari care vor face excepție de la această regulă

Persoanele care au fost alese în funcții publice sau de demnitate publică, personalul didactic, membrii Academiei Române, asistenții maternali și asistenții personali se numără printre cei care fac parte din categoria pensionarilor care fac excepție de la această regulă.

În acest sens, recent, a fost emis un raport favorabil cu amendamente admise şi respinse la proiectul de lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare, de către Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților.

"Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act administrativ de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială şi care au şi calitatea de beneficiari de pensie limită de vârstă în sistemul public de pensii, sistemul pensiilor militare de stat ori sunt beneficiari ai pensiilor de serviciu au obligaţia ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să îşi exprime în scris opţiunea pentru continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract individual de muncă, raport de serviciu sau act administrativ de numire, după caz, ori pentru încetarea contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau încetarea ocupării funcţiei în care a fost numit în baza unui act administrativ de numire, după caz", conform informațiilor din proiectul de lege. 

Ce trebuie să facă pensionarii din aceste categorii dacă vor să-și continue activitatea

Așadar, pensionarii din categoriile exceptate de la această regulă și care vor dori să-și continue activitatea vor putea să facă acest lucru pe baza cererii aprobate de către angajator.

Mai multe