Ce pensie mică va avea un român cu un salariu de 4.000 de lei. Care e diferența față de cei cu venituri mai mari

16 martie 2023 15:46   Național

Bătrânețea nu va fi una lipsită de griji. Chiar dacă vom cotiza 35 de ani la pensie, la cum arată calculele, banii de la stat nu ve vor asigura nici coșul minim, scrie adevărul.ro.

Pensie mai mică peste 10-20 de ani. Explicația clară

Totul se întâmplă pentru că populaţia activă este în continuă scădere, iar analiştii se aşteaptă ca numărul tot mai mic de angajaţi raportat la cel al vârstnicilor să zdruncine sistemul de pensii din România. Astfel, românii care vor ieşi din câmpul muncii peste 10-20 de ani ar putea primi o pensie mai mică faţă de cât au contribuit.

Spre exemplu, un român care acum are un salariu mediu net de circa 4.000 de lei, adică 833 de euro, ar urma să aibă, după 35 de ani de contribuții plătite, o pensie de la stat de doar 1.275 de lei, ceea ce înseamnă 265 de euro, arată o simulare de calcul. 

Aceasta pentru că punctul de pensie se calculează ponderând un salariu mediu (care e acum 6.789 lei – brut, 3.972 lei – net) la 35 de ani de contribuţie la sistemul de pensii.

Viitorii pensionari nu vor primi înapoi cât cotizează

O persoană care câştigă salariul mediu pe economie va avea o contribuţie, în 35 de ani, de puţin peste 700.000 de lei. Aceasta îi va asigura, însă o pensie pentru o durată de doar 33 de ani, mai spun analiştii economici.

Reformarea sistemului de pensii

România s-a angajat prin PNRR să realizeze o amplă reformă a sistemului de pensii, urmând să pună la punct până la finalul acestui an toate modificările necesare eliminării inechităţilor din sistem. Venind în întâmpinarea acestor nevoi, analiştii CFA au efectuat un studiu prin care avansează 5 ipoteze.

„Pornind de la situaţia de fapt, am construit cinci scenarii alternative pentru viitorul sistemului de pensii, care să ne ajute să înţelegem care sunt măsurile, care corelate şi aplicate ca un tot unitar, pot să conducă la un sistem echitabil, care să asigure un trai rezonabil la pensie.

Citește întreg articolul pe adevărul.ro.

Mai multe