Vești proaste pentru Traian Băsescu! Ce riscă după accidentul provocat în Capitală
Traian Băsescu n-a avut un sfârșit de săptămâna prea relaxant, acesta fiind implicat duminică într-un accident. Fostul președinte ar fi lovit o mașină care era parcată, iar după incident s-a prezentat la sediul Poliției.
După episodul nefericit, Băsescu s-a dus singur la Brigada Rutieră, la Biroul de Accidente Ușoare ca să raporteze accidentul. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, potrivit Brigăzii Rutiere.
Avocatul Adrian Cuculis a explicat ce riscă fostul președinte după accidentul rutier provocat în Capitală. Nu trebuie uitat faptul că fostul președinte al României nu se află primul astfel de incident.
Ce riscă Traian Băsescu? Avocat: „Trebuie văzut concret cum s-a petrecut acest accident”
Adrian Cuculis a precizat care ar putea fi sancțiunile în cazul lui Traian Băsescu. Cunoscutul avocat consideră că fostul președinte a procedat așa cum trebuie, ducându-se la poliție. Altfel ar fi putut avea permisul suspendat.
„El a procedat corect. Dacă nu se ducea să declare accidentul, mai ales că a lovit o maşina parcată, chiar dacă lași nr de telefon şi asigurare ești pasibil de a avea permisul suspendat. El va primi amendă cu siguranță, însă trebuie văzut concret cum s-a petrecut acest accident. Eu cred că undeva la 3 puncte de amendă, deci câteva sute de lei.
Nu o să fie pus în situaţia în care să predea permisul pentru că, probabil, a sunat pe cineva imediat care i-a spus să sune imediat la poliție", a spus avocatul Adrian Cuculis, conform Antena 3.
Ce sancțiuni riscă Băsescu? Adrian Cuculis: „Eu cred că undeva la 3 puncte de amendă, deci câteva sute de lei"
Așadar, fostul președinte ar putea scăpa cu trei puncte și o amendă de câteva sute de lei, după incidentul de duminică, 22 mai. Traian Băsescu nu este la primul accident de circulație, iar avocatul Adrian Cuculis a explicat în ce context i s-ar putea ridica permisul în viitor.
„Fiecare dintre noi are un cazier contravențional. Deci dacă lucrurile aşa stau şi a primit mai multe amenzi contravenționale situaţia ar putea fi considerată un soi de recidivă şi la un moment dat punctele acumulându-se încet, încet să-i fie suspendat şi dreptul de a conduce pe drumurile publice.
Aş mai reaminti o chestiune. S-au modificat lucrurile. Nu mai avem maxim 90 de zile, avem o jumătate de an când i se poate suspenda permisul de conducere. Deci o să fie amendat fără discuție", a transmis avocatul într-o intervenție la Antena 3.
Primul accident în care a fost implicat Traian Băsescu a avut loc în 2008. Atunci a tamponat o mașină care oprise în fața lui, pe bulevardul Regina Elisabeta. Episodul s-a petrecut cu o zi înainte de Summitul NATO. După cinci ani a avut parte de un accident similar la Otopeni.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!