Ce salariu au 80% din angajații CFR! Care este, de fapt, motivul principal pentru care trenurile au fost oprite

15 septembrie 2023 9:20   Național

Circulaţia garniturilor a fost întreruptă timp de două ore, mai exact între între 7:00 şi 9:00, din cauza unei greve de avertisment la CFR. Sindicaliștii cer să se facă angajări, salarii mai mari și condiții mai bune de lucru.

Care este motivul principal al grevei

Motivul principal al grevei de astăzi este faptul că nu s-a încheiat contractul colectiv de muncă, ocazie cu care toată lumea a sperat că vom aplica în mod uniform legea privind statutul personalului feroviar, ceea ce nu s-a întâmplat.

Companiei Naţionale de Infrastructură a invocat lipsa bugetului de venituri şi cheltuieli de şase luni, nu este neapărat o obligaţie legală, însă temerile domniilor lor s-au orientat ma degrabă spre lipsa resurselor în lipsa bugetului de venituri şi cheltuieli.

Neaplicarea uniformă a acestei legi a dus la egalizarea salariilor pentru aproximativ 80% din personalul de execuţie. Concret, toată lumea are salariul de 4500 de lei brut, respectiv 2650 de lei net”, a declarat Viorel Istrate, scrie Observatornews.ro.

Câte trenuri sunt afectate

El a precizat că demersul este îndreptat împotriva unui sistem care nu livrează mai nimic în ultima vreme pentru comunitatea feroviară. „Referitor la călători, este evident că o parte din ei ne vor critica pentru demersul nostru, însă demersul nostru este orientat împotriva unui sistem care nu produce şi nu livrează mai nimic în ultima vreme pentru comunitatea feroviară, cu atât mai puţin pentru cetăţeni.

Avem vitezele de circulaţie pe care le avem, dar şi calitatea îndoielnică a materialului rulant cu care transportăm aceşti călători. Mai degrabă, aş zice că îi chinuim decât îi transportăm”, a explicat Secretarul general al Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane.

Viorel Istrate a precizat că pe durata acestei greve sunt afectate 266 de trenuri. Acesta a mai precizat că ar trebui să fie un minim dialog după evenimentul de vineri, în care fiecare dintre părţi să vină cu soluţii.

Mai multe