Ce sentință a primit avocatul din Iași care și-a bătut cu cruzime fosta parteneră. Decizia judecătorilor nu este definitivă

14 iulie 2026 17:03

Avocatul din Iași care și-a bătut cu bestialitate fosta parteneră și-a aflat sentința. Bărbatul în vârstă de 54 de ani va petrece aproape un deceniu întreg în spatele gratiilor.

Decizia instanței nu este definitivă / foto: Shutterstock

În vârstă de 54 de ani, avocatul care și-a bătut cu cruzime fosta parteneră în septembrie 2024, va petrece aproape un deceniu întreg în spatele gratiilor. Potrivit informațiilor de la PRO TV, bărbatul a primit o sentință de 9 ani și 2 luni cu executare.

În septembrie 2024, individul s-a întâlnit cu fosta sa parteneră într-o cameră de hotel din Iași. În momentul în care tânăra a refuzat să întrețină relații sexuale cu agresorul, acesta a început să o lovească cu palmele peste față, iar apoi a izbit-o cu capul de pereți și a strâns-o de gât.

Potrivit anchetatorilor, atacul a fost atât de violent încât viața victimei a fost pusă în pericol. Pentru a se recupera, ea a avut nevoie de trei săptămâni de spitalizare.

Avocatul va petrece 9 ani și 2 luni în spatele gratiilor

Acum, judecătorii au ținut cont și de trecutul infracțional pe care îl are avocatul. El mai are o condamnare de cinci ani pentru tentativă de omor, după ce și-a lovit un vecin în cap cu un hârleț, în anul 2022.

Magistrații au contopit cele două pedepse, așa că s-a ajuns la o sentință de 9 ani și 2 luni de detenție. Însă, decizia nu este una finală și poate fi contestată.

Decizia nu este cea finală

Dacă va dori să conteste decizia luată de judecători, avocatul va trebui să facă acest lucru în termen de 10 zile la Înalta Curte de Casație și Justiție. El a fost deja suspendat din Baroul Iași, iar dacă nu va fi depusă nicio contestație, sentința va rămâne definitivă.

Acum, avocatul în vârstă de 54 de ani poate petrece 9 ani și 2 luni în spatele gratiilor, după ce și-a atacat cu bestialitate fosta parteneră. Incidentul a avut loc în 2024, în luna septembrie.

Mai multe