Cine este Președintele comisiei de la Colegiul „Gheorghe Șincai”, unde au fost anulate peste 70 de lucrări. A fost implicat într-un scandal amoros
Este anchetă la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București, după ce zeci de lucrări au fost anulate, imediat după ce proba de Limba și literatura română a început, potrivit surselor Edupedu.ro.
Zeci de lucrări anulate dintr-un motiv absurd
Vorbim despre aproximativ 70 de lucrări, care au fost anulate dintr-un motiv banal. Totul a pornit după ce, pe prima pagină, elevii nu ar încadrat corect sintagma „Examenul național de Bacalaureat”, pe două rânduri, câte două cuvinte. Astfel că, unii ar fi scris pe primul rând „Examenul național de”, iar pe cel de-al doilea rând „Bacalaureat”. Un astfel de motiv a dus la anularea lucrărilor, la mai bine de o oră după începerea examenului, comisia considerând că un astfel de scris ar putea fi luat drept semn. Mai mulți candidați și profesori s-au arătat revoltați de această situație, mai ales că elevilor nu li s-ar fi prelungit timpul pentru completarea examenului, deși ar fi avut această posibilitate.
Ulterior, într-o conferință de presă, Ligia Deca a declarat că au luat în vizor cazul și că în prezent s-a deschis o anchetă. Ministrul Educației a spus că a cerut Inspectoratului Școlar București să existe un „inspector monitor” și un „inspector de management instituțional”, însărcinați cu monitorizarea activității în centrele de examen „pentru a vedea dacă se respectă întocmai prevederile regulamentului care vizează situațiile în care o lucrare poate fi anulată”.
În plus, s-au luat mai multe măsuri: „De asemenea am procedat la verificarea lucrărilor anulate după proba zilei de ieri pentru a vedea câte sunt și la ce moment au fost ele anulate. Ca o precizare suplimentară, candidați care greșesc pot taia ce au greșit. Există niște metode prin care tăierea unor chestiuni greşite pe foaia de examen nu se traduce în nevoia de anulare a lucrării şi o să ne asigurăm că se cunoaşte mai bine acest lucru. Vom verifica și dacă în lucrările anulate există o problemă de timp suficient pentru parcurgerea lucrărilor și vom lua toate măsurile ca astfel de potențiale incidente să nu se mai întâmple. Avem ancheta în desfășurare la aceste centre de examinare. Acesta este un prim semnal, dar vom analiza suplimentar să vedem totuși care este cantitatea de informație inclusă în lucrările respective. Vom face toate demersurile pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo”, a mai adăugat Ligia Deca.
Gheorghe Dogaru, președintele Comisiei, implicat într-un scandal amoros
Potrivit Edupedu.ro, președintele Comisiei de Bacalaureat de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, este Gheorghe Dogaru, profesor de Religie și paroh al Parohiei Sfântul Haralambie Belu din Capitală. Până în 2019 a activat și ca inspector școlar de Religie la Inspectoratul Școlar al Municipiului București, însă în acel an a fost implicat într-un scandal care a revoltat mulți oameni la acea vremea.
Pe atunci, Gheorghe Dogarul, ar fi început o relație cu o educatoare căsătorită căreia i-a fost și duhovnic. Aceasta l-a acuzat că a amăgit-o, cerându-i să divorțeze, pentru a se căsători cu el, promisiunea ce nu ar fi respectat-o. Educatoarea nu a stat cu mâinile în sân și a trimis solicitări la mai multe instituții precum Ministerul Educației, pentru ca bărbatul să fie demis și expus pentru faptele sale. Doar abia după ce scandalul a intrat în atenția presei, fostul inspector a fost demis.